cardio

nu te lipi de inimi

s-ar putea să cazi în lacrima

visului tău

fotografie

Erai tânăr și visător. Stingeai viața printre femei și scrum de țigară.

Dacă era frig și ningea tu aveai mâinile calde, ca o picătură de soare îmblânzind

străzile pustii din oraș. Nimic rău în ochii tăi calzi,

nimic care să înceteze pe timpul nopții.

Iubeam cum priveai în gol, cum priveai fix în locul care se deschidea ca o ușă întărită prin legături metalice într-un moment care dezvălea primele slăbiciuni ale dimineții. Îmi amintesc că te rugai

singur pe drumul tău

ocolind cele mai comune cărări.

Când ai murit, nu ai fost nici singur

nici îndoliat. Doar alții te-au plâns și te-au dus în locul

unde răurile se opresc. Unde păsările se adună-n

liniște.

Te-a atins viața și atât a fost.

Acum dormi într-un pat care nu este al tău.

Pui capul pe o pernă care cade într-un vis

îmbrățișând lumină

și întuneric

iar eu

te visez cum uzi florile și zâmbești.

Nu spui nimic, ești desculț în zăpadă

îndurând frumusețea care

pălește-n gândul meu. 

anotimpuri lucide

când pun capul pe pernă

îmi desfac visele,

tu adormi pe-o parte

privind îngerul din fereastră.

m-ai spus că poezia nu ține de suflet

că noi nu avem nici har, nici lumină, nici întuneric destul ca să

pășim în ele ca-ntr-un templu vast,

cu aripi proaspăt ieșite din noroi.

umblăm tăcuți,

mâinile noastre făcute din rouă

și ceva ascuțit

să ne aducă aminte că nu suntem decât resturi

dintr-o visare

pieces heart

în această iarnă

voi lăsa frigul înlăuntru

șoaptele tale se vor face calde, aburind geamurile. Dacă te țin în brațe simt că încap în mine și dincolo de ziduri. Simt că pot merge pe vârfuri, când se lasă întunericul

n-am nicio teamă

toate aceste trăiri se nasc

din carne și din ceva ce nu putem intui doar din vârful buzelor.

Viața îmi este slăbiciune și vină și moarte.

O fantasmă a propriei mele iubiri. Adâncimea în care mă întorc

să adun pietre și să scufund orice vis tulburat

de neliniște.

Îmi umezesc sufletul în palmele tale.

vineri

azi

mi-a rămas gândul că inima ta  este în loc cald

unde norii se adună-n liniște

pot umple lumea cu zăpadă și alte lucruri care scad în timp

când mor se duc în alte locuri unde anotimpurile se sting

pe întuneric

nimeni nu poate trasa granița dintre iubire și singurătate

într-un fel fiecare drum în care pășim este

căptușit

pe dinlăuntru ca o fiară sublimă

cu aripi și solzi, cu viață și moarte

așa suntem de vii

întru bunătatea frământărilor   

ultimele zdrobiri (I)

 Ultima oară când mi-am închis ochii

devenea prima oară când te întorceai în brațele mele.

Timpul meu curgea prea frumos

printre sângerări.

Un loc tandru se risipea ca o ceață

Dragostea mea,

mâinile mele vor trece peste corăbii

și peste valurile care mocnesc sub imensitatea dorințelor  

dar tu vei pune capul peste pernă

și îndată vei adormi

și-n visele tale dulci vei începe să tremuri când vei privi ceasul

ticâind în întuneric. Fiecare zi va fi despre ascultare și rugăciune.

Fisuri încercând să nu tulbure liniștea apelor. Colțuri uriașe în care ne amintim

cum arătam atunci când

ni se vedea sufletul gol. Alei frământate înlăuntrul gândurilor.

Depărtări peste care se lasă noaptea.

Când dormi îți sărut inima

dar tu n-ai cum să știi

că eu am rămas

doar un cuțit distrus în întregime

căruia viața însăși refuză să-i vorbească

despre tăiere.

hand writing

dacă această lume se va ofili cândva, o vom pune pe un raft

al gândurilor trecătoare,

o vom ține pitită sub pecetea ploii.

Ne vom bucura de pajiștile înverzite, de florile care cresc

pe unde nu sunt așteptate. De inimile mici și desfăcute de cât le-au mai rămas de iubit.

Ochii noștri se vor sătura de viață,

fără rațiuni, fără cuvinte de mângâiere. Vom fi blânzi și puri

mai tandri decât orice revărsare a nopții.

Vom ști că moartea nu are nimic de spus

sau poate că singura ei vorbă

va trece

ca o mângâiere caldă

pe unde și păsările trec

și

suspină

se așterne

o toamnă lungă.