(cum) rescriu din minte nopțile mele fantastice cu Bulgakov

puse bine într-o sticluță  încăpătoare, în care am salvat ceva timp, bănuți vechi, cuvinte arse iar apoi vată îmbibată în parfum vintage. 

Sufletul meu este un ecou muritor plin de suflete, amorțit de viață și de ce nu un bărbat veșnic fidel unei obsesii unice, neterminate. 

Parcă cărțile nu mai au margini, cumva singura realitate făcută să îndure miezul oamenilor ce încape perfect într-un poem decupat cu nasturi și gravitație. În felul acesta suntem în fiecare zi aceeași și diferiți, inspirând în fiecare secundă misterul ce poate fi imaginat numai de către cei aleși. 

Iubește bucăți din mine, aceste bucăți fantastice și interioare făcute să crească neîndurător doar noaptea.

Photo credits: Anna Tkacheva (Pinterest).

Sângelui nostru de graniță

înflorind la stânga Tisei 
dinspre Ucraina —
un sat eremit 

coloane verzi, arcuite de vânt 

și păduri din nordul sihastru 

în deal rodind semeț cetatea albă 

lui Dumnezeu 

cu maluri vechi, nisipoase 
udând tâmple și infinituri.

(maghiară: Pálosremete, ucraineană: Ремета), 

Prima atestare documentară: 1363 (Remete). 

Sursa foto 1: Remeți în Harta Iosefină a Comitatului Maramureșului, 1782-85.

Sursa foto 2: Ioan Cupcea. 

When we will be good enough to shine

My mon told me about that summer I was born, I can still smell the freshly coated vintage wallpaper with a red hat lady in the living room. 

My first favorite memories were made in a small 500 sqft communist apartment in a gray neighborhood that my utterly young parents used to rent.

I was growing old dreaming about the life beyond bricks and noise. It was surely a fantastic world worth keeping in the craving mind of a lion.  

My times alone have made me understand introspection. A lost friend, possibly imagined 

in a sequence of words flourish between hardcovers. 

My hands are simple, the only elegance I can endure these raining days is a juvenile clumsy heart.

I’ve always loved to pass by unnoticed, such a sweet relief when you get to see others while you’re kept a secret. 

I’m so glad God did not make me beautiful in an aesthetic sense, yet perfectly common. Nothing to distract the eyesight around me. 

The best part is to see the beauty that resists to shine through the lens. Only sparkles when time comes for those who desire to seek it.

Photo credits: Pinterest. 

My stray cat has an invisible friend

tamed and lovable 
such idea of a cute soulful little human 

that usually comes once in a lifetime

my dear whitewashed furry friend is old and blind 

maybe more than 90 years in human years 

instead his missing eyeballs I’m seeing a road of blueberry bushes and a small everlasting tree in an everlasting home

if people would age like cats do

I’d love to be such an invisible friend

cuddling a silent cry every night before bedtime.

Photo credits: Pinterest. 

Ca o inimă ce sângerează în povestea altor inimi

tremurând căluții de cristal 

pe timp de război 

desăvârșind sufletele noastre 

de graniță.

Photo credits: Horses of Iceland, an art print by Erin Vest. Pinterest.

Fingerprints on a loyal mind

A fi viu, a fi cel mai frumos om dintre oameni 

doborât de viațǎ și totuși a îndrăzni să faci minuni 

sǎ rupi mori de vânt din tine pe fața netulburată a pământului —

o suflare ca un rai nocturn cu păsări în loc de îngeri şi Dumnezeu croind 

cicatrici fulminante pe sub straturi profunde de piele. 

Așa îmi imaginez  eu cei mai frumoși dintre oameni ca o liniște făcută să îndure în tot acest zgomot. 

Îmi las gândurile deoparte într-un colț inaccesibil. O rochie vie însuflețind un trup copleșitor ce atârnă peste sufletul său. Ca o păpușă cusută în interiorul alteia, să nu-și vadǎ ochii adânc legați în jurul acestor umbre. 

Un poem în care ai putea să plângi, sǎ vii lângă sufletul meu ca o nevoie firească. Și dragostea începe sǎ intre ca o inimă în calvarul altei inimi, cu degetele curgătoare să nu ocolească nicio firimitură de corp. 

Tu spui cǎ iubești — 

cǎ mâinile mele scot apǎ din locuri greu accesibile. 

Suntem stranii, scriem în clavicula fiecărui organ. Acești plămâni cruzi ce încă învață cum să respire în mod desăvârșit 

şi felul în care mintea mea obișnuiește să devină atingere în mintea ta.

Photo credits: Azul cielo Belinda (Pinterest)

Timpul celor mai anonimi dintre eroi

noi nu ne vom întâlni niciodată, visători sau necunoscuți lângă ferestre obișnuind să hrănim păsări imaginare cu picături de pâine imaginară 

aceste răni și-au învățat pe deplin granițele, au umplut în mod verosimil aceste corpuri neverosimile. 

În visele mele cu flori mereu cad flăcări. 

Cerul arde galben-albǎstriu cu miros metalic —

un fum ce tremură-n fiecare inimă caldă de om.

Dumnezeu deschide lacătele cu îngeri.

Un cuțit dureros taie adânc în mine sufletul zilelor.

Ochii tăi îmi arată cel mai fantastic itinerariu. Îmi decupează puțin din acea lume blândă, cea mai umană pe care am găsit-o aici. Fiindcă numai dragostea poate rămâne acel sanctuar viu şi fără de cusur. 

O lume dreaptă în care am ales să pășesc cu vârfuri tăiate. Sǎ împing prin tot acest tunel ce creşte fioros ca o armură  malignă în miezul oaselor. 

Ne vom închide în rana cea mai blândă apoi vom sângera frumos până la sfârșit.

Photo credits: “Le monde d'Annie”.