Vertebrele deschise ale acestui poem

din care ne privim original uneori fără de ochi. Efemeri şi epuizați până la moarte în timp ce Dumnezeu lasă să alunece-n noi tot ce poate fi mai puternic decât orice durere. Să fii om până la capăt visând o societate în care ai putea conviețui cu restul lumii cu orice preț.

Perfecțiunea doare fiindcă nu are margini iar marginile noastre s-au strâns ireversibil ca o magnolie de iarnă 

ce se închide tot mai mult în ea însăși.

Distanța, timpul nu mai contează cât timp cerul acesta pare dispus sǎ consume din noi. Îmi vreau înapoi cărțile arse. Vreau o industrie nouă, miraculoasă ce poate regenera biblioteci vii, masive numai din carne și ADN.

 

Am salvat de la moarte o mașină veche de scris și memoria fiecărui cuvânt tastat în căldura acelor degete anonime.

Gif credits: Pinterest. 

Să ne fie viața aceasta singurul lucru de care să nu ne mai temem

dacă ceva ne zguduie puternic, înfiorător

când atingi un om un punct sensibil şi mâini desfăcute de carne. Îmi pot imagina o viață unică pe care să o pot iubi fără niciun păcat,

dacă inima mea ar avea tentacule și ar putea pluti în acest univers insațiabil ar fi totul așa cum este perfect imaginat între granițele fragile și dureroase ale acestor cuvinte

nu mai reușesc sǎ dorm nopțile 

visele mele scafandru au tăcut în mine toate deodată.

Am luna la îndemână —

o adiere ca o plecare pe front în care strângi în brațe ce-i mai real înainte de ivirea zorilor 

tot ce am iubit s-a scris deja în mine cu litere fierbinți și niciun foc din această lume sau din altele nu mai este capabil să le poată arde.

Photo credits: Pinterest. 

Ziua, desăvârșind stele

Înger al meu, 

nu îți cer decât să mă faci un cuvânt cuminte

pentru veșnicia de astăzi.

********************

My angel, I only ask you to make me a kind word

for today's eternity.

********************

“For I know the plans I have for you,” declares the Lord, “plans to prosper you and not to harm you, plans to give you hope and a future" Jeremiah 29:11

Photo credits: Pinterest. 

Noi suntem oameni fantastici cu mâini de zăpadă și puls

şi numai Dumnezeu ne-a învățat cum sǎ punem întunericul în borcane tandre. 

Căldura nu ne lipsește niciodată. Dacă ni se ia din inimă, jur cǎ putem umbla vii cu dragostea la vedere ca nişte clopoței pe care-i porți cu tine și după ce Crăciunul acesta şi-a mai sfârșit din zile.

Un înger îmi rescrie cărțile din cenușă apoi adoarme pe patul meu proaspăt refăcut din memorie.

Toate lucrurile au suflet iar dacă ard se întâmplă o frumusețe și mai mare.

Mâinile mele umile au învățat să citească în oameni, dar mai ales să pună semn la fiecare vis bun.

Vreau sǎ tac o dimineață întreagă 

să fiu nimic altceva decât un corp

invizibil în ochii celor din jur când sufletul meu plouǎ sălbatic în pielea altor flori nelumești

iar fericirea este singurul capăt ce îmi crește tulburător sub unghii.

Photo credits: Pinterest. 

Rănile acestui Crăciun

cu Hristos colindând în toate casele cu oameni

pe vreme de război și de dragoste

doar inima mea caldă, neîntreruptă ca într-o fotografie veche ce sângerează o mie de flăcări

în această noapte sfântǎ de iarnă visul meu frumos de Crăciun mi-a adus o casă nouă în turla unei biserici.

**********************************************

The wounds of this Christmas

with Christ caroling in all homes with people in times of war and love

only my warm heart, uninterrupted as in an old photograph bleeding a thousand flames

on this holy winter night my beautiful Christmas dream brought me a new home in the belfry of a church.

©️Poem by Antonia’s Luiza Dubovici, 12.24.2025
Photo credits: Pinterest.

Între aceste file de cărți suntem aproape desăvârșiți

când înghițim viațǎ. Și mai presus de toate suntem acei muritori ce pătrund pe tărâmul plângerii construind case nemuritoare din pură imaginație și felinare vechi. 

Toată viața mea am iubit ce a fost frumos. Am creat mâini din ceea ce am atins cu sufletul mâinilor mele vulnerabile. Am semnat hărți cu oameni și neputințǎ, lăsând ochii deschiși. De ajuns să iubesc sfârșitul tuturor lucrurilor.

Acest univers nu este decât o mărturie ce crește magic în sâmburele unui copil.

Photo credits: Pinterest [a.l.s.(1*)]

Mami, cerul nostru sângerează

în viscolul nopții. Nu am putere în ochi, în mâini, în aceste resturi. Tălpile mele cerșesc în zăpadǎ o urmǎ de colț viu. 

Dorm și sângerez în întuneric. 

Crăciunul acesta îl voi sărbători în tăcere cu brăduțul meu trist peste care ninge încet cu cenușă şi lacrimi.

Acum l-aş strânge în brațe pe Dumnezeu, pe Hristos Însuşi. Și îngerul meu de veghe ce plânge nevăzut în fiecare icoanǎ sărutată de foc.

În cărțile mele frumoase a înviat fiecare cuvânt ars ca o dimineață căreia i s-a șters din chip şi parcă totul începe să doară în inima acestui poem care începe să scrie în noi fără milă.