Foame

Înţeleg

privirea de animal rupt, ce se ţine de umbra stăpânului

ca de o viaţă în care se cântă lumii despre foame.

Înţeleg că întunericul îmi rămâne prea mic să pun capăt

acestor oase în care oboseala a înaintat.

Toate rănile necuprinse în suflet au trecut de floarea vârstei

şi-mi cerşesc milă.

Înţeleg tinereţea ca un lup sfârşit care iubeşte

şi se face tot mai singur până dispare din memoria cărnii cu urlet cu tot.

Sunt despărţită de dorul meu

în singurul întuneric care mă face limpede.