Simt apăsare.
Între mine şi celălate femei
trec corăbii cu turişti care vizitează
liniştea dintre mări.
Lumea asta se va îmbarca cu noi
cu tot
într-o moarte bună.
Până atunci învăţăm despre soare
în cioburi moi, care se topesc.
Frumuseţea
are miezul unui bisturiu care
se plimbă pe piele.
Trebuie să încapă în cel mai
mic ochi şi
să se adune din apele
pământului ca dintr-un trup lichid
care trage la mal.
Mi-a mai rămas puţină tandreţe de
turnat în pahare,
puţine gânduri sorbite cu limbi
sticloase.
Înghit rugină iubitule
iubirea ta e un curs de
acoperit gropi,
cu truda unei păsări care-şi
face cuibul în drum.
Sunt cuvinte care n-au habar
despre oameni, care trec dintr-o inimă în alta
şi se fac pietre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu