sâmbătă, 23 septembrie 2023

Am întrebat pe cineva cum arată sufletul meu

și dacă ar fi să moară vreodată să fie o moarte instantanee, ca într-o implozie

ca un poem rupt din inima poetului preferat, iar el să nu simtă nimic despre acest transplant al durerii în timp ce trece în alt corp 

și tot ce ai vrea să trăiești să se lipească de tine ca fantoma unei mirese îndrăgostite veșnic de mirele ei

și dragostea să treacă ca apa prin atomii din pietre

că nu există nimic în acest univers să nu fie numit și fiecare nume a fost dat de către un înger făcut să iubească până la sfârșitul timpurilor 

eu scriu același poem de când m-am născut, precum mănânc în fiecare zi din aceeași bucată luminoasă de pâine, precum îmi imaginez cum se simte un sărut pe buzele tale imaginare și tare aș vrea să nu se mai sfârșească. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

cum nu pot să mă prefac şi curg din tine

chiar în acest moment ce tulbură frumusețe până la adânci bătrâneți aș vrea să te cunosc  să fiu mâna ta dreaptă ce ocrotește toți copiii or...