și dacă ar fi să moară vreodată să fie o moarte instantanee, ca într-o implozie
ca un poem rupt din inima poetului preferat, iar el să nu simtă nimic despre acest transplant al durerii în timp ce trece în alt corp
și tot ce ai vrea să trăiești să se lipească de tine ca fantoma unei mirese îndrăgostite veșnic de mirele ei
și dragostea să treacă ca apa prin atomii din pietre
că nu există nimic în acest univers să nu fie numit și fiecare nume a fost dat de către un înger făcut să iubească până la sfârșitul timpurilor
eu scriu același poem de când m-am născut, precum mănânc în fiecare zi din aceeași bucată luminoasă de pâine, precum îmi imaginez cum se simte un sărut pe buzele tale imaginare și tare aș vrea să nu se mai sfârșească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu