în această viață nu am fost nimeni alta decât eu însămi ce am iubit a trecut prin mine mai departe prin măduva gândurilor
extrasenzorial
că dragostea este un fel supliment pentru viață
ce prima dată trece prin creier
un anotimp nemuritor
ori un tărâm fantastic de exersat vise lucide
suntem vii pe pământ și cerul părăsit întru-totul
citesc din Thoreau și pot atinge numai din memorie hârtiile cu notițe
ce am trăit pot să trăiesc la infinit ca Ofelia nemuritoare pe o barcă stingând din flăcări numai cu puterea minții
the comfort zone e doar un eufemism pentru închisoarea ce tot crește în straturi dar tu te-ai obișnuit s-o iubești din toată inima ta
ca acest poem în care lovește fulgerul
de mii de ori și lasă cicatrici spectaculare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu