precum mersul pe o frânghie subțire cât firul ce sângerează din coasta unei stele care nu mai există de miliarde de ani
și totuși în locul a ceea ce ar fi trebuit să fie o poză cu numele umbrei ei
pupilele-mi iau foc ca o țigară homeless ce abia așteptă ca cineva să-i ardă sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu