fără de început
soarele strălucea în solzii peștilor
cârligele se desprindeau din gurile lor și fiecare gol de carne se umplea cu lumină
ce apă frumoasă în care a nins
sper că moartea nu doare nici un pic doar teama de a fi scos din universul pe care-l crezi că este cel mai limpede cu puțină
uneori simți că poți ierta totul chiar și o iubire ce a rămas de ispășit pentru restul zilelor
frânt să fii, Dumnezeu te va îndrepta
căci sângele are înțelepciunea ce se ivește în frumusețea vulturilor
ce se nasc departe în munți
Am luat cu mine o piatră udă
cu ea am să mângâi sufletul tău și moarte nu va mai fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu