și după moarte
celor ce beau din paharul întreg al singurătății
iar setea istovitoare nu-i mai poate ucide
lor le scriu despre viitorul zorilor de zi
când afară se întunecă toate luminile lovite de tren
și nimeni nu mai seamănă cu sine însuși
nici măcar soarele dimineții abia mușcând
din fereastră
când dragostea se sfârșește sub carne
visez că suntem îndrăgostiți iar teama
ne lustruiește din ochi
visez că ai inima mea și o simt cum bate la fel
de frumos în această lume făcută să sângereze
tot ceea ce este viu a fost înzestrat cu aripi protetice
iubim și doar atât putem să-i cerem lui Dumnezeu.
Photo source: Pinterest.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu