vineri, 21 iunie 2024

această liniște care a învățat să urle

și nu știi dacă mai există o asemănare 
între sufletele oamenilor 
dacă iubirea este ca un tunel cu două capete 
din care ai de ales între a fi singur 
sau o înghițitură de moarte

dar tu îți iubești viața prea mult 
să alegi un sfârșit unic pentru sufletul tău
să dai la o parte întunericul ce respiră invizibil 
printre cei vii 
să lași pisica să toarcă din lumina altor lumi, frumos 
înăuntru 

tot vorbim despre adâncime dar adevărul e că suntem puțin mai adânci decât lama unui cuțit trecut de prima tinerețe

că lacrimile sunt până la urmă sfârșitul durerii fără sfârșit.

Photo source: Pinterest. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aceste riduri blânde ce apasă de dincolo de carne

de dincolo de chipul meu fragmentar și casa provizorie  în care momentan exist  ca un refugiat ce învață încă o limbă necunoscută  pentru a ...