și fiindcă noi nu murim niciodată cu adevărat
până la capăt
ci doar ne desprindem de o viață pe care avem iluzia să o fi cunoscut în cele mai frumoase împrejurări
cu vene plutitoare ca într-un tablou pictat meticulos în pupila lui Jung
ca o vedere magistrală cu zimbri pe care chiar dacă nu ai putere să-i atingi
prin toate simțurile ce te definesc dar știi că sunt reali
iar această realitate zdrobitoare începe să doară și ea într-o inimă ce nu vei putea la un moment dat s-o mai iei cu tine
tot ce trăiești încape într-o cutie muzicală cu arc mecanic iar taina tainelor este că numai din Dumnezeu Însuși curge acea muzică
să te bucuri până la sfârșit ca la minuni
cu o tinerețe veșnică, să fii copilul vieții care și-a ales meseria de a nu mai crește vreodată ca-n labirintul lui Pan
ce e frumos trece și nu mai vine înapoi decât dacă trăiești retrograd tot ceea ce a erupt în tine într-o amiază cu nuferi
niciodată nu ne îndrăgostim cu adevărat până la capăt
numărăm stele,
infinitul
dragostea și tot ceea ce respiri
devine o galaxie cu iriși ce strălucesc spectacular atât de departe de această lume.
Photo credits: Xperience Imagination (Pinterest).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu