Pentru că nu iubești doar un corp

apăsat de soarele dimineții. Un zid cu omoplați ce cresc în jurului aerului pe care ai vrea să-l respiri adânc, din ce în ce mai adânc, savurând suprafața netedă sau fără de sfârșit a singurătății.   

Căci noi nu suntem pământeni și spun asta cu ochii vii și deschiși în obscuritate cu sufletul înălțat ca un prapur în prelungirea unor inimi ce au cunoscut toate prăpastiile acestei lumi 

iubind cum se simte fiecare picătură de ploaie ce se topește printre firimituri de piele veșnică.

Photo credits: Pinterest. 

Sunt o femeie ce locuiește într-un clopot de sticlă

cu unghii frumoase și tinere, descosând carne ovală când afară plouă și sufletul cade liber ca într-un vis cu păsări

și totul pare sublim 

ca un sărut ce sângerează-n fiecare noapte până la capătul nevăzut al singurătății 

ochii mei mă privesc ca o mamă cumplită ce își iubește fără discriminare toți copiii nenăscuți, îmbrățișați în stele

ca o durere cusută cu lacrimi 

unde fiecare cuvânt este o liniște ce îngenunchează cel mai frumos poem îngăduit vreodată să fie scris.

Photo source: Pinterest.