cum nu pot să mă prefac şi curg din tine

chiar în acest moment ce tulbură frumusețe până la adânci bătrâneți

aș vrea să te cunosc 

să fiu mâna ta dreaptă ce ocrotește toți copiii orfani ai acestei lumi

departe în lumina soarelui

să nu ocolesc nimic 

nicio inimǎ căreia i s-au dat lacrimile fiecărui om 

ce iubește 

nimic frânt din noi, ca o melancolie fără dureri

ca un înger fără de oameni 

cum își face cărare pe fața pământului iar apoi pleacă neștiut de nimeni

cum nu pot să mă prefac și curg din tine 

ca o apă ce însetează același buze 

la nesfârșit 

iubirea celor flămânzi este erotism plus moarte 

cadavre vii fotogenice

sorbind zi de zi paharul singurătății 

și dragoste mea ca o umbrelă din care plouă de-a pururi.

Photo source: Pinterest

Felitsa/Φελίτσα

într-o zi vei ajunge să te obișnuiești să fii un simplu privitor croșetând ferestre imaginare 

plămâni îmbolnăviți de prea multă viață 

au devenit martirii nevăzuți ai acestei lumi. 

Primim mai multă durere decât carne, mai mult aer ce scade și se rarefiază departe de noi

văd dragostea ca pe o stâncă în care aș vrea să intru pentru totdeauna, să pun mâna pe singurătate ori să citesc din gândurile ce picură în mintea fiecărui poet

fericirea ca un preludiu ce ne intră în răni și ne face vii 

***

acest mecanism desăvârșit cu lacrimi 

pulverizând frumusețe 

și miezuri adânci.

Photo source: polnalyubvi, Pinterest

Zorile

prima dată când nu am murit a fost acea zi îngăduitoare

Dumnezeu

umbla din cameră în cameră, Îl vedeam cum oprește din întuneric și totul i se supunea Lui

mirosea a viață udă, splendidă 

a flori cenușii 

iradiate de inimi transpirând în jurul celor dragi 

ce liniște frumoasă când ochii tăi cresc afară din orbite și cuprind mai sus de această lume 

mai sus decât toate celelalte lumi în care te-ai fi îndoit să exiști

câteodată sufletul ne ocolește și începe să facă minuni 

ochii mei izbindu-se 

de imaginea clară a 

unei păsări ce abia învață să citească în aer.

Photo source: Pinterest. 

Despre capătul nesfârșit al singurătății

sunt un om ce a învățat să vorbească cu suferința altor oameni

ei niciodată nu spun nimic doar atârnă de nori

cu haine grele ce acoperă tot ceea ce poate însemna ploaie și suflet. 

Croiesc un oraș nelocuit cu semafoare albe de care să nu-mi mai fie teamă 

și munți fluizi 

ce curg printre dărâmăturile acestor vieți 

o mână de femeie frumoasă pe măsură ce se apropie de moarte încearcă să-și astâmpăre liniștea 

capilare nemărginite cu destinații interstelare, corpuri luminoase pământești

în jurul cărora ai putea să plutești deopotrivă

viu și tulburător 

Cel mai mult m-au impresionat acei oameni care au pășit țintă spre moarte și-n ochii lor a licărit Dumnezeu atotputernic și toată dragostea Lui. 

Dacă ești purtător de cuvânt cu certitudine vei fi și purtător de oameni.

Photo source: Pinterest.