Mamă, frumuseţea ta a obosit

Covoarele îţi poartă trecutul, cu aţa

albă a tinereţii, în care cauţi să împleteşti flori pentru

părul meu abia pieptănat.

Mă priveşti cum strâng aripi ca într-o colivie

şi mă resemnez pământului.

Mamă, mi-ai dat ochi negrii în care cade zăpadă

şi frigul se joacă în toate zilele.

Tu ştii că după o fereastră închisă, oamenii sunt îmbrăcaţi în culori anemice

şi rostesc cuvinte tăiate printre dinţi.

Mamă, frumuseţa ta a obosit.

Îmi spui că pot să fac ce vreau cu viaţa mea, că pot să-i

dau lecţii de dragoste şi

încăperii mele preferate un ceas

în care fiecare durere să arate o oră.

Mamă, sunt

singura femeie care se tot naşte din trupul tău şi nu plânge.