Sufletul meu nu mai încape în mine

demult a fost o împărăție a iubirii

trupurile se zideau 

înlăuntrul trupurilor

și-n fiecare dintre noi strălucea un miez de pasăre

oamenii se iubeau până la sfârșit

un lucru știu sigur 

că întotdeauna inimile desăvârșesc dragostea

tu încă nu mă atingi

și sângele meu transpiră în cerul gurii

devine alb-cenușiu ca o zăpadă ce topește 

urmele lăsate înainte să se întunece 

pruncul ce crește în femeie 

din oasele ei 

îi citește în taină fiecare psalm rămas veșnic nescris 

pe masa de lucru

lacrimile mamei seamănă cu ceva dulce

dacă cumva adormi să poți visa îngeri 

căci ei trăiesc așa de aproape de singurătatea noastră 

o sărută când nu-i vedem 

și durerea se desface de pulpa întunericului 

of, eu nu știu să scriu 

cuvintele mele îmi mor înainte să le pot rosti

ascunse într-un colț prăfuit de carte 

ca în cel mai bun rai inventat vreodată 

de ochiul unui poet.

Photo source: Pinterest

Am desenat o inimioară în calendarul Sfântului Iuda

Vine într-o zi copilul la mine și îmi spune că Dumnezeu nu locuiește departe iar dacă ar avea o casă ar fi dincolo de pădure, unde cineva mereu lasă lumina să ardă ca într-un vis iar păsările nu dorm niciodată. 

(noaptea aceasta este doar un început de inimă

cǎ peștii desenați știu să înoate dacă-i arunci în râu

mami, nu-i așa cǎ totul este cu putință celor ce cred? 

copacii săvârșesc milioane kilometri până să ajungă în rai 

și ce dacă murim 

oricum nu se întâmplă nimic

căci sufletul nostru e ca un soare ce perforează 

restul stelelor 

trăiești mai departe căci așa cum ne atingem tâmplele atunci când visăm 

dragostea din trupurile noastre se face caldă și apoi se aprinde inevitabil) 

De câte ori privesc în ochii Ofeliei mâinile mele refuză să mai îmbătrânească.

Painting “Sans titre” by Christos Bokoros

Între tâmplele mele a luat ființă ceva viu

și o pot numi frumusețea din care s-au topit toate marginile. Cineva îți lovește inima și îngenunchează. 

Unii spun că dragostea ne crește întâi și mai întâi pe sub degete apoi se luminează ca un soare organic lipindu-se încet și fierbinte de coapsa fiecărei zile.

Îți verși toate florile din ochi și viața se termină pe această lume mai frumos decât este scris în cărți. 

Ochii mei şi-au mărturisit deja toate păcatele.

Photo source: “Flowerhead” (Pinterest)

Chiar dacă Cristi nu e aici l-am visat în cea mai bună lume care ar trebui să existe

În ‘96 Cristi (fratele mai mic al tatei) a murit după ce s-a aruncat de la etajul patru, sărind prin fereastră. De aproape treizeci de ani mi-e frică să mă privesc în cioburi.

Curând camera lui s-a făcut o pasăre ce visa sǎ-și taie din aripi.

Nu împlinisem nici șapte ani, când am ascultat pentru prima dată cuiele înflorind în lemnul singurătății. 

Era prea multă lume doar eu culegeam flori

ele intrau înapoi în pământ și nu mai aveau să fie văzute vreodată. 

Nu știam că poezia poate fi o promisiune care are puterea să treacă dincolo.

Viața are o groapă comună pentru toți iar sinucigașii sunt lepădați în capătul cimitirului. Dar în lumea asta se judecă dupǎ mintea oamenilor, iar ei nu știu câtă dragoste poate plânge în ochii unui copil. 

Nu puteam să vărs lacrimi, căci moartea era vie și lacrimile ei nu au niciun gust care să poată fi încercat.

Cristi avea douăzeci și unu de ani neîmpliniți și trupul lui frumos primea deja botezul pământului. 

I-am păstrat cărțile preferate uneori făceam avioane din hârtie și coloram cuvinte pentru lumea lui. Am scris cu degetul retezat pe toate ușile de la morgă dar dragostea nu mi-a răspuns. 

Să fii îndrăgostit e ușor, să iubești e atunci când am înțeles cǎ Dumnezeu mi-a dat o foaie albă pe care să pot săruta cel mai frumos rai pentru Cristi.

Atât de micuțe mâinile tale (Ofeliei)

căutând dragostea de lapte

și rugămintea să nu plec niciodată când dormi

îngerii suflă luna lângă umerii mei

ești lumea întreagă care plânge fiecare poveste, fiecare erou pierdut departe de casă și dăruit neuitării 

când iubești sufletul tău se taie în tine și poți vedea că fericirea este ca un trenuleț magic ce se întâmplă să orbiteze raiul minunilor, ochii ți se strâng

pe o singură stea, e un sentiment sublim

așa aștept fiecare dimineață căci știu că se va arăta soarele și zăpada va străluci cel mai frumos în ochii tăi dintre toți ochii născuți vreodată pe acest pământ 

că dragostea este întotdeauna despre mânuțe mici în care se desăvârșesc toate cuvintele.

Poem cu zăpadă

fără de început

soarele strălucea în solzii peștilor 

cârligele se desprindeau din gurile lor și fiecare gol de carne se umplea cu lumină

ce apă frumoasă în care a nins

sper că moartea nu doare nici un pic doar teama de a fi scos din universul pe care-l crezi că este cel mai limpede cu puțină

uneori simți că poți ierta totul chiar și o iubire ce a rămas de ispășit pentru restul zilelor

frânt să fii, Dumnezeu te va îndrepta

căci sângele are înțelepciunea ce se ivește în frumusețea vulturilor 

ce se nasc departe în munți

Am luat cu mine o piatră udă 

cu ea am să mângâi sufletul tău și moarte nu va mai fi.

Photo source: Pinterest

Fericirea unui bisturiu

e atunci când deschide 

o lume și îi repară 

moartea.

Photo source: Pinterest.