Ferestre către Dumnezeu

Sufletul meu 

și-a crescut mâini de zăpadǎ

pipăind oasele din lumină. 

Ochii mei au văzut cum într-un singur om au început să sângereze toți oamenii acestei lumi și omul acela avea ferestre ce ieșeau din tot trupul și toate acelea sângerau. 

Ce dragoste bună poate fi aceasta, în care să crești odată cu moartea din tine, până când vei fi copt pe dinăuntru îndeajuns ca inima ta sǎ lunece într-un corp nou și firav

cineva îți va săruta mâinile nenăscute 

ca un abur ce intră într-o cireașă și o va face să fie dulce, cea mai dulce de pe pământ.

Photo source: Pinterest. 

Când închid ochii și aștept să se facă liniște

abia atunci înțeleg viața ca pe o metaforă care începe să lunece înlăuntrul oamenilor

inimi vii, obișnuite cu suferința fiecărei zile 

ce se sfârșește până la urmă

când ajungi la sfârșit nu mai există nicio durere

și florile supraviețuiesc în ochii privitorului, 

în plămânii ce respiră încă din dulceața lor vie

aș dori doar atât de la Dumnezeu o singură dimineață nesfârșită pe care s-o trăiesc cu nicio teamă că aș putea să pierd ceva din mine, din sufletul meu

să pun cărțile într-o ascunzătoare perfectă, unde nimeni să nu le mai găsească niciodată și

inimile noastre de zăpadă ce se topesc atât de frumos.

Așa cum nimeni nu a mai coborât atât de adânc într-un om

ca o apă ce transformă în sete 

buzele celui mort 

sau un sărut în care ai uitat să mai respiri și totul ar avea gustul sărutului inundând toate încăperile 

în care locuiesc oameni. 

Tu mă iei ca pe un capăt dintr-un mohair de înger 

să mă desfaci din cerul ruginit în palmele tale 

cu rouă și liniște

ca o piatră neobișnuit de comună în care s-au ascuns cumva toate pietrele semiprețioase ale pământului 

bucăți luminoase care cresc în ceva și mai viu 

și părul nostru transpirând 

sub razele celui mai frumos soare de octombrie.

Photo source: Pinterest. 

Aș vrea să nu te mai

visez că respiri lângă mine, când mintea mea te trezește apoi te reinventează 

ca tămăduitor pentru sufletul meu bolnav, pentru că

eu am doar acest corp ce nu știe cum să mă potolească

să-mi strivească setea

să uite de toate aceste adâncimi neverosimile 

săpături acvatice în care vreau să îmi spăl miezul ochilor și să uit

cum arată irișii tăi înmuiați adânc în cerneală neagră 

și toate hainele perforate 

și toți oamenii 

care plutesc acum

undeva în univers

aș vrea să văd Beetlejuice 

dar mi-e teamă că Lydia a devenit deja femeie 

în toată firea și tristețea ei 

a murit 

în urmă cu mai bine de treizeci de ani, semn că și tristețea face riduri iar abia apoi devine netedă și nemuritoare.

Aici totul este frumos, 

scriu cu ochii semi-închiși, 

afară plouă infernal.

Photo source: Winona Ryder as Lydia Deetz -1988, Pinterest. 

Perseidele se văd cel mai bine la capătul întunecat al marilor orașe

iar eu mǎ sfărâm în tăcere, cu dragoste infinită pe umărul tău mirosind a noapte umedă de septembrie 

și bucăți fierbinți din lumânări descompuse în suflete sublime ale zeilor 

am citit din cuvintele tale 

de ajuns cât să nu mai vreau să mai adorm vreodată 

de ajuns până ce întunericul se va stinge frumos și toate aceste lucruri nepământești vor începe să părăsească tot ceea ce a rămas pământesc

alte mâini se nasc 

alte degete se topesc în locuri interzise căci timpul nostru de viață este însăși angoasa îngerilor

fotografii cosmice și atât. 

Cămașa ta mi-a rămas veșnic mare 

ca o mare iubire ce crește în jurul unui corp

și-l face să fie vulnerabil de viu.

Photo source: Pinterest. 

Pentru că nu iubești doar un corp

apăsat de soarele dimineții. Un zid cu omoplați ce cresc în jurului aerului pe care ai vrea să-l respiri adânc, din ce în ce mai adânc, savurând suprafața netedă sau fără de sfârșit a singurătății.   

Căci noi nu suntem pământeni și spun asta cu ochii vii și deschiși în obscuritate cu sufletul înălțat ca un prapur în prelungirea unor inimi ce au cunoscut toate prăpastiile acestei lumi 

iubind cum se simte fiecare picătură de ploaie ce se topește printre firimituri de piele veșnică.

Photo credits: Pinterest. 

Sunt o femeie ce locuiește într-un clopot de sticlă

cu unghii frumoase și tinere, descosând carne ovală când afară plouă și sufletul cade liber ca într-un vis cu păsări

și totul pare sublim 

ca un sărut ce sângerează-n fiecare noapte până la capătul nevăzut al singurătății 

ochii mei mă privesc ca o mamă cumplită ce își iubește fără discriminare toți copiii nenăscuți, îmbrățișați în stele

ca o durere cusută cu lacrimi 

unde fiecare cuvânt este o liniște ce îngenunchează cel mai frumos poem îngăduit vreodată să fie scris.

Photo source: Pinterest.