Χριστός ανέστη!

Cel de-a pururi viu și-a desfăcut cingătoarea de sânge.Tresar ca o trestie lovită de furtuni stelare, ca un câine mușcat și bătut ce-și caută un loc de refugiu peste hotarele lumilor nevăzute. S-a făcut târziu, durerea mistuie adânc coroana Împăratului s-a aprins ca o mie de sori peste voalul nopții infailibile. 

Cerul îngenunchează sărbătorindu-L pe Logodnicul luminii. În rănile Lui, miresele își plâng dragostea ca un untdelemn scump vărsat în ceas de taină mors et vita duello conflixeremirando. Dumnezeu Însuși a coborât în inima întunericului și l-a sfințit, psalmii zdrobeau zidurile infernului și îngerii se împărtășeau în turla bisericii dărâmate. 

Ce nu este văzut ochilor noștri există precum durerea și fericirea ce dau în clocot nedespărțite-n inima cărnii, dezvelind împărăția duhului repatriat. 

Căci dragostea e vie chiar și-n pântecul morții, devorată va frânge rând pe rând fiecare strat de întuneric și Dumnezeu Însuși va scrie lumină peste toată suflarea ce șade sub catapeteasma cerurilor.