La urma urmei nu suntem decât prăpastia dintre îngeri. O jumătate de cărămidă ce se visa locuită și sfărâmată în restul zilelor. Iubim roua sângelui, crestăm cuvinte în praf cu degete fantomă.
Aș putea să duc sufletul tău deasupra apei. Ca o pasăre fluidă ce îngenunchează la țărm. Sub ape un sărut sângerează.
Dumnezeu îmi vorbește iar eu am buze fără granițe.În visul meu se sfințește lumină.
Pot să jur că o dată am auzit o perlă plângând când cineva o smulgea din carnea ei.
Am să despart lacrimile cu un toiag iar poate atunci dragostea își va culca îndrăgostiții înapoi în stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu