De mică am lustruit frumusețe, mă închipuiam o călătoare într-o lume ferecată cu păsări de la răsărit la apus trupul meu invizibil ca un izvor de apă neagră pentru toate florile pământului viu ca un cireș nenăscut, degetele mele pătând pântecele mamei de parcă ea creștea înlăuntrul meu
un cosmos rotund și iubitor locuind în camera de gardă a îngerilor
se făcea că mama era plină de râvnă și mica inimă vie tremura la gândul că s-ar putea risipi într-o secundă ucigașă dar
cuvântul nu poate fi tăiat din pântece dacă va fi cumva smuls va aștepta în doliu eternitatea
the final countdown
până când Dumnezeu va rândui o altă mamă care să-l nască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu