marți, 23 mai 2023

Însemnări din cartea vieții fără de moarte

Fericiți crescătorii de blândețe căci ei vor îmbrățișa toate tainele pământului. 

Se spune că durerea este nebunia umbrelor. Că tot ceea ce-i frumos este trasat adânc la granița dintre cuvânt și tăcere, în pântecul unui vierme lustruit superb sub arșița stelelor aflate la milioane de ani-lumină. 

Căldura mea decupează mâinile iubirii, precum ai trasa contur singurătății între veșnicie și oameni. În timpul morții, sufletul probează alte dimensiuni, oglinzile devin niște ochi spre împăcare, ca niște uși invizibile cu aripi de serafimi. 

Un trup nou pentru dragostea mea plutește în aer. 

Credința este iubire ajunsă la infinit, o inimă nouă ce se naște la capătul universului. Poate că suntem pe atât de nemărginiți pe cât credem și Dumnezeu Însuși, marele furnizor de nemărginire a lăsat viața ca o momeală pentru toți monștrii de lumină, așa ajungem să devorăm și să fim devorați, ca parte a unui circuit implacabil în care o dată trebuie să murim pentru fericire iar a doua oară pentru dragoste.


vineri, 19 mai 2023

Dragostea elefant

O evadare din corpul meu 
ar însemna sfârșitul și totuși 
eu evadez în emisfera lucidității 
cu visele mele prinse pe sfori
între cârpe și oase 
navigând cerul îndepărtat

viața noastră e mai mult  
decât ceea ce se vede
cu sufletul tăiat 
dincolo de lumea prăbușirilor
înghițim ferestre atunci când se anunță furtună

elefantului meu i-au crescut colți de cristal, 
în ei îmi văd sufletul strălucind 
printre oameni cu dragostea alături 
fără de asemănare 
ca o perlă superbă căreia i s-au decupat uși.


Inimi nelocuite

Aș putea găsi frumusețe în cochilia abandonată a unei păsări (dar tu mi-ai spune pe bună dreptate că păsările nu au cochilii, dar soarele meu este umed și pielea lui învelește un trup cu iarbă fierbinte) ca un vis decuplat ce încă locuiește pleoapa singurătății. 

Atât de viu precum dragostea ce pictează ochiul Lui Dumnezeu.



miercuri, 17 mai 2023

Anatomie fără corp

Dragostea e atunci când desfaci omul de el însuși, îți verși din singurătate în paharul lui ca un fel de umezeală ce strălucește pe întuneric. Îți învingi setea și carnea ți se desprinde din hărțile cu poveri.

Deasupra ta, Dumnezeu a creat un acoperiș simplu unde păsările se întâlnesc și scriu despre munții din nori. Cât timp durerea trăiește în tine, nu poți muri, căci ea respiră prin plămânii tăi și îți cere ascultare. Ești tulburător de viu mai ales atunci când iubești, iar lacrimile pătrund înlăuntru. 

Noi plutim într-o inimă crudă, atât de necopți că am putea trece drept sfârșitul unui sâmbure cu viață.



marți, 16 mai 2023

Ofelia

niciodată să nu-ți fie teamă să trăiești în afara balonului plutitor cu oameni, ori să umbli peste ape cu inimă strânsă știind că universul erupe în nemărginire cu aceeași viteză precum sufletul tău. 
Teama este doar un motiv pentru a nu privi sus deasupra norilor unde iubirea este duhul ce veghează cerul din păsări. 

Nemurirea există ca o prelungire a sângelui ramificând pomii neantului, acolo pământul este doar o metaforă pentru viață și insule plutitoare ce cresc nesfârșit 

tot așa cuvântul meu crește astăzi pentru tine ca o pâine în care plouă cu dragoste multă.


luni, 15 mai 2023

Pierdut pentru totdeauna

Te-am căutat printre cei morți și printre cei dispăruți. Liste de nume, șiruri de oameni evaporați în cimitirele cu statistici. Dar eu știu că un număr nu va putea vorbi niciodată, el nu își va ridica trupul ori sângele nici va porni în căutarea supraviețuitorilor. 

Astăzi, lumea a rămas la fel, tu nu mai exiști decât cu zâmbetul tău firav într-o poză veche așteptând zorile să rodească. Nu voi afla niciodată dacă pământul a mușcat din tine ori mai degrabă din sufletul meu.

Eram mică, o fetiță ce lovea cerul cu pietre și apoi le strângea pe drumul cu felinare ducând flori la mormintele celor fără de nume, gândind că sub pături luminoase cu verdeață se odihnesc adevărații feți frumoși, cu dragostea lor veșnic pitită-n cutiuțe metalice 

iar eu o cosânzeană anonimă căutându-și prințul dispărut, negăsit pe toate pământurile cu oameni, vorbesc pe limba morților, construiesc catedrale invizibile între lumi să îngenunchez toate rugăciunile ce au fost rostite cândva.


vineri, 12 mai 2023

Saturnian

Cuvântul îmi este logodnic, mă așteaptă în locul unde universul se sfârșește, fără de zgomot  
lumina din vis se aliniază cu restul planetelor 
ușor, mă desprind în drumul spre soare

timpul se curbează ca o salcie adormind în furtună
în această luciditate aș vrea să-mi petrec restul zilelor privind umbrele cum se desfac de trupurile lor 

iar eu să îmi ascund dragostea și apoi să cresc ca într-o pasăre lichidă în palma unui copil.


când mǎ ridic pe vârfuri

pământul se stinge  buzele tale au venit firesc ca o umbrǎ din care i s-au desprins oameni.  Râvnesc pe vârfuri, dar carnea nu îmi ajunge ni...