în viscolul nopții. Nu am putere în ochi, în mâini, în aceste resturi. Tălpile mele cerșesc în zăpadǎ o urmǎ de colț viu.
Dorm și sângerez în întuneric.
Crăciunul acesta îl voi sărbători în tăcere cu brăduțul meu trist peste care ninge încet cu cenușă şi lacrimi.
Acum l-aş strânge în brațe pe Dumnezeu, pe Hristos Însuşi. Și îngerul meu de veghe ce plânge nevăzut în fiecare icoanǎ sărutată de foc.
În cărțile mele frumoase a înviat fiecare cuvânt ars ca o dimineață căreia i s-a șters din chip şi parcă totul începe să doară în inima acestui poem care începe să scrie în noi fără milă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu