când înghițim viațǎ. Și mai presus de toate suntem acei muritori ce pătrund pe tărâmul plângerii construind case nemuritoare din pură imaginație și felinare vechi.
Toată viața mea am iubit ce a fost frumos. Am creat mâini din ceea ce am atins cu sufletul mâinilor mele vulnerabile. Am semnat hărți cu oameni și neputințǎ, lăsând ochii deschiși. De ajuns să iubesc sfârșitul tuturor lucrurilor.
Acest univers nu este decât o mărturie ce crește magic în sâmburele unui copil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu