Am învățat despre dependență cu sufletul descompus în atlasul cu oameni ce au sfârșit vii pe acest pământ. Îndur dragostea prin toți porii ce îmbătrânesc încet la fiecare senzație de atingere.
Dintr-o dată am devenit vii, iar întâmplarea face că nimic nu se mai poate așeza la fel ca înainte, apa nu se mai poate extrage din sânge precum iubirea nu se mai scurge înapoi în seringă și transforma izvoarele în locuință nesecată pentru atunci când timpul se va rupe iarăși din noi.
Tu mă ai în singurătate iar în locul cuvintelor mele las frumusețea să îți vorbească. Mă gândesc că devenim albi pentru că viața trebuie să curgă frumos înapoi în lacrima Dumnezeului Celui viu.
Căci noi ne asemănăm unor chihlimbare cu sfârșit creștinesc în împărăția nevăzută a iubirii, ce nu poate fi scrisă în nicio carte din această lume, pe nicio limbă vorbită sau inventată de muritori.
Frumos, delicat și inedit. E o bucurie să te citesc. Gânduri bune!
RăspundețiȘtergere