cu vârful tălpilor înțepând cerul, iubește-i fiecare lacrimă ca o lume abia vărsată din coasta unui înger lăsat să sângereze nevăzut printre oameni.
Aș fi murit de o mie de ori fără să fi știut cine mi-a ținut respirația departe de moarte. Eram tânără și creșteam frumusețe. Iarba își făcea loc peste trupul meu, când ploua veneau păsări cu luna pe nori.
Nu voi ști niciodată cine mi-a sărutat fruntea în largul nopții, apoi s-a întristat lângă patul meu, iubind sfârșitul mai presus decât orice întrupare cu dragoste desăvârșită.
Când iubesc
Dumnezeu îmi face azimă din conturul inimii și toată
lumina acestei vieți se sfârșește în vene, departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu