ca un refugiu pe timp de furtună, viu de la Dumnezeu până astăzi
s-au copt toate pâinile mai puțin una căci degetele îngerilor au străpuns-o și din ea a ieșit ceva frumos, nepământesc
o existență plată cu nori imaginari izbucnesc ca niște cai sălbatici topiți în soare
tot așa dragostea mea este un vis care topește
totdeauna vinerea frântă
când dragostea intră în mine cu teamă absolută pentru înălțimi și o inimă tare ce plutește în afara femeii
sub fiecare cer se naște o graniță
ea se aseamănă cu un fel de izvor stropit în culoarea sângelui și văi ascunse dedesubturilor pământului
toate florile se nasc să moară iar din moartea lor se naște ceva și mai bun ce nu poate fi rostit
cineva își sărbătorește ziua de naștere,
sufletul urcă ca o rochie topită pe piele
tot mai sus ca o corabie ce îngenunchează către toate trupurile cu păsări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu