Poza aceasta a lăsat un loc pentru sufletul meu,
un loc pentru ca viața să-și îndrepte crucea și moartea să fugă de pe fața pământului
când sângele se întoarce înapoi în oameni
și mamele își strigă pruncii înapoi acasă
inima mea are un loc frânt în care niciodată nu se va mai naște nimic
niciun vis botezat cu nume de păsări sau flori mestecate pe întuneric
când aerul transpiră eu mă fac bine, am lacrimi ce vindecă orice boală din lume până dimineața mâinile mele au învățat să șoptească fața soarelui
un heruvim stă lipit de umărul meu, nu-l văd dar uneori simt o împăcare de drum lung cu ochii învinși
și uit tot ceea ce poate fi rău
ca o rugăciune cu Dumnezeu de față
și o inimă prinsă de ceva nemuritor ca o respirație în care respiră întreg universul și atunci știu că niciodată dar absolut niciodată să nu-i vorbești tinereții despre moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu