scrisă ca un cufăr în care intră oameni
să își măsoare pulsul ce se simte sub piele
cel mai adânc
te citesc
cuvintele tale sunt împărații cu ferestre mute
deschise către toate lumile
îmi visez umbra că se depărtează încet
de trupul meu
te șterg când transpiri în întuneric
sângele altor oameni
atingerea este doar iluzie ce nu durează
niciodată mai mult decât ne putem imagina
uneori obosim și cuvintele tac cel mai frumos
aseară am cusut un copac de apă lângă degetul tău
și toate florile de la tine au început să sângereze.
Photo credits: moroha (Pinterest).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu