cineva mă scrie înfiorător până la capăt
când blocurile de cristal devin aceste orașe închise din pieptul oamenilor
și începi să iubești etajul în care ți-ai părăsit cărțile una câte una
uneori te gândești că sufletul lor este un portal de viață nemuritoare
că fiecare strat este o primăvară cu un final fericit
în care poți să îți abandonezi întreaga liniște
simt că am crescut nu din cauză că ceva obosește înăuntrul oaselor ci mai ales când respir iar marginile mele se cos de ceva nemărginit de frumos
dacă ai dragoste răsar mai multe feluri de frumusețe
toate vor rămâne portrete lipite-n aer cu păsările ce le-ai scăpat de la moarte
până la urmă
tot ce atingi ajunge să viseze conturul mâinilor tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu