știm că aparținem ierbii când
tristețea este un substitut propriului labirint.
Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singurătății, arunci zaruri și aștepți cerul să își risipească locul din inima ta, cât mai departe în lume
dincolo de luna ce își plimbă nevăzutele degete carusel printre oamenii făcuți din zăpadă
sărbătorim viața doar pentru că are nevoie de un sfârșit
pentru că iubim intens mrejele infailibile ale frumuseții și totul pare să aibă un gust îmbietor
nopțile trec ca o trăsură prin aer
curând trupurile învață să mediteze lumina cărăbușului
dragostea mea este o pasăre ce se închină unui copac smuls din toate cărțile ce au născut rădăcini
sufletul meu este o rădăcină ce s-a întâmplat să se înfigă într-o pasăre frumoasă
căreia nu i-am dat încă niciun nume
infinitul seamănă cu o sinceritate imprevizibilă cu
toate poveștile despre iubire ce se întorc înapoi pe tărâmul celor dragi
ce ușor îmi este să adorm
și să îmi visez ochii împodobiți cu pene de fluturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu