Nu este suficient să supraviețuiești pentru a fi viu

Aceasta e viața pe care am primit-o după puterile mele. Nimic spectaculos, doar mormane de cărți ce au murit cu mult timp în urmă. N-am izbutit sǎ salvez viața mea din alte pagini ori viața cuiva drag și pierdut în arhivele complete cu numele celor dispăruți.

Invadez lumea cu acest suflet de granițǎ. 

Un om este încă un munte viu și după moarte, doar durerea obișnuiește sǎ disparǎ din plămânii lui fizici apoi frumusețea începe sǎ sǎ–şi facă loc, sǎ se răspândească ca un cancer galactic strălucind în jurul acestor mâini desprinse de carne. 

Nimic nu e mai metafizic decât moartea

cineva mătură în sufletul tău o toamnă, apoi o iarnă splendidă și poeme apăsătoare. 

Probabil cǎ plouǎ la capătul vieții, tulburător de frumos și firesc ca un somn ce se împotrivește în propriul sǎu corp. Faci eforturi, încerci să nu mai adormi, dar aluneci și e foarte ușor să treci prin toate aceste forme şi granițe

când cineva întreabă de tine este un semn de dragoste

cum ai muşca din proprii tăi dinți. 

Şi treci prin oameni și înveți cum este să respiri în ei 

viu și adesea netulburat. 

——

Un câine latră dincolo de gardul deschis al acestei lumi.

Photo credits: Forget Me Not by Alexxander Dovelin.

(cum) rescriu din minte nopțile mele fantastice cu Bulgakov

puse bine într-o sticluță  încăpătoare, în care am salvat ceva timp, bănuți vechi, cuvinte arse iar apoi vată îmbibată în parfum vintage. 

Sufletul meu este un ecou muritor plin de suflete, amorțit de viață și de ce nu un bărbat veșnic fidel unei obsesii unice, neterminate. 

Parcă cărțile nu mai au margini, cumva singura realitate făcută să îndure miezul oamenilor ce încape perfect într-un poem decupat cu nasturi și gravitație. În felul acesta suntem în fiecare zi aceeași și diferiți, inspirând în fiecare secundă misterul ce poate fi imaginat numai de către cei aleși. 

Iubește bucăți din mine, aceste bucăți fantastice și interioare făcute să crească neîndurător doar noaptea.

Photo credits: Anna Tkacheva (Pinterest).

Sângelui nostru de graniță

înflorind la stânga Tisei 
dinspre Ucraina —
un sat eremit 

coloane verzi, arcuite de vânt 

și păduri din nordul sihastru 

în deal rodind semeț cetatea albă 

lui Dumnezeu 

cu maluri vechi, nisipoase 
udând tâmple și infinituri.

(maghiară: Pálosremete, ucraineană: Ремета), 

Prima atestare documentară: 1363 (Remete). 

Sursa foto 1: Remeți în Harta Iosefină a Comitatului Maramureșului, 1782-85.

Sursa foto 2: Ioan Cupcea. 

When we will be good enough to shine

My mon told me about that summer I was born, I can still smell the freshly coated vintage wallpaper with a red hat lady in the living room. 

My first favorite memories were made in a small 500 sqft communist apartment in a gray neighborhood that my utterly young parents used to rent.

I was growing old dreaming about the life beyond bricks and noise. It was surely a fantastic world worth keeping in the craving mind of a lion.  

My times alone have made me understand introspection. A lost friend, possibly imagined 

in a sequence of words flourish between hardcovers. 

My hands are simple, the only elegance I can endure these raining days is a juvenile clumsy heart.

I’ve always loved to pass by unnoticed, such a sweet relief when you get to see others while you’re kept a secret. 

I’m so glad God did not make me beautiful in an aesthetic sense, yet perfectly common. Nothing to distract the eyesight around me. 

The best part is to see the beauty that resists to shine through the lens. Only sparkles when time comes for those who desire to seek it.

Photo credits: Pinterest. 

My stray cat has an invisible friend

tamed and lovable 
such idea of a cute soulful little human 

that usually comes once in a lifetime

my dear whitewashed furry friend is old and blind 

maybe more than 90 years in human years 

instead his missing eyeballs I’m seeing a road of blueberry bushes and a small everlasting tree in an everlasting home

if people would age like cats do

I’d love to be such an invisible friend

cuddling a silent cry every night before bedtime.

Photo credits: Pinterest. 

Ca o inimă ce sângerează în povestea altor inimi

tremurând căluții de cristal 

pe timp de război 

desăvârșind sufletele noastre 

de graniță.

Photo credits: Horses of Iceland, an art print by Erin Vest. Pinterest.

Fingerprints on a loyal mind

A fi viu, a fi cel mai frumos om dintre oameni 

doborât de viațǎ și totuși a îndrăzni să faci minuni 

sǎ rupi mori de vânt din tine pe fața netulburată a pământului —

o suflare ca un rai nocturn cu păsări în loc de îngeri şi Dumnezeu croind 

cicatrici fulminante pe sub straturi profunde de piele. 

Așa îmi imaginez  eu cei mai frumoși dintre oameni ca o liniște făcută să îndure în tot acest zgomot. 

Îmi las gândurile deoparte într-un colț inaccesibil. O rochie vie însuflețind un trup copleșitor ce atârnă peste sufletul său. Ca o păpușă cusută în interiorul alteia, să nu-și vadǎ ochii adânc legați în jurul acestor umbre. 

Un poem în care ai putea să plângi, sǎ vii lângă sufletul meu ca o nevoie firească. Și dragostea începe sǎ intre ca o inimă în calvarul altei inimi, cu degetele curgătoare să nu ocolească nicio firimitură de corp. 

Tu spui cǎ iubești — 

cǎ mâinile mele scot apǎ din locuri greu accesibile. 

Suntem stranii, scriem în clavicula fiecărui organ. Acești plămâni cruzi ce încă învață cum să respire în mod desăvârșit 

şi felul în care mintea mea obișnuiește să devină atingere în mintea ta.

Photo credits: Azul cielo Belinda (Pinterest)

Timpul celor mai anonimi dintre eroi

noi nu ne vom întâlni niciodată, visători sau necunoscuți lângă ferestre obișnuind să hrănim păsări imaginare cu picături de pâine imaginară 

aceste răni și-au învățat pe deplin granițele, au umplut în mod verosimil aceste corpuri neverosimile. 

În visele mele cu flori mereu cad flăcări. 

Cerul arde galben-albǎstriu cu miros metalic —

un fum ce tremură-n fiecare inimă caldă de om.

Dumnezeu deschide lacătele cu îngeri.

Un cuțit dureros taie adânc în mine sufletul zilelor.

Ochii tăi îmi arată cel mai fantastic itinerariu. Îmi decupează puțin din acea lume blândă, cea mai umană pe care am găsit-o aici. Fiindcă numai dragostea poate rămâne acel sanctuar viu şi fără de cusur. 

O lume dreaptă în care am ales să pășesc cu vârfuri tăiate. Sǎ împing prin tot acest tunel ce creşte fioros ca o armură  malignă în miezul oaselor. 

Ne vom închide în rana cea mai blândă apoi vom sângera frumos până la sfârșit.

Photo credits: “Le monde d'Annie”.

Looking back (36)

those vivid years  —

tactile memories amidst greenwood adventures  

with amethyst trembling skies 

and edgeless painted hardcover books 

gratefully breathing the exhilarating unknown —

atop all this an adamant untamed, fluid mind,

lucidly barefoot. 

Aceste mâini inedite — pictează-le!

ca şi cum ele nu ar trebui să cunoască moarte niciodată. Le-ai înveli în piele lucioasă de fluturi și toate umbrele vor sfârși luminos în jurul ochilor ei — 

Inele nevăzute ale altor planete tulburătoare

când oasele noastre vor deveni râuri albe, plantând rădăcini aeriene şi alte corpuri.

***

Cum ai pune mâna pe cel mai frumos om ce poate să existe în afara acestei lumi.

Photo source: Andreea Dumitrașcu. Pinterest.

Cât de mult încap într-o singură zi (banală de miercuri)

când scriu poezie creierul meu se transformă în plasturi nesfârșiți de oameni. Am o zi în care să fiu doar eu —

euforică şi melancolică în același corp de prințesă tibetanǎ. Ochii mei se topesc la fel de frumos într-un toporaș de munte sau într-o calamitate naturală fǎrǎ martori. 

Toate corpurile miros a singurătate când afară se face întuneric.

Îți umezești părul și unghiile tale trec peste tot ce înseamnă a fi viu.

Am certitudinea cǎ vara am cei mai frumoși ochi din lume, cǎ toate rochiile îmi devin trupuri cuminți, descompuse. 

Falangele luminoase ale dimineții rup cuvinte din bolta extravagantă a poeților.

Photo source: Pinterest. 

Când sufletul tău nu poate fi capturat nicăieri (these magic hands)

totdeauna când plouă îmi cresc vene frumoase 

tu vii tăcut lângă patul meu şi 

îmi deschizi 

pleoapele mele de lunǎ 

știi

sufletul meu are grijă de tine a învățat să-ți rostească din singurătate

toate acele lucruri ce ne sfârșesc târziu de câte ori ni se ninge în tâmple 

(într-o noapte fierbinte de vară)

te privesc cu acești ochi negri și dureroși de obsidian 

cineva îți deschide o cireașă vie apoi 

te strânge în brațe

cu toată dragostea ce există între lumi.

Photo source: Pinterest. 

Labyrinth

Când metaforele sângerează înlăuntrul tău

ai vrea să trăiești la capătul infinitului ce descoase 

din sfârșitul tuturor oamenilor acestui secol

sǎ respiri în fiecare plămân viu

o gură sǎtulǎ de aer

sǎ fii o bancă rănită la malul anotimpurilor 

îi scrii numai pe acei oameni aleși 

din personaje fictive, imaginare

în eroi reali cu oase din fier și meteoriți. 

Sufletul meu de corali, 

imaginează-l 

ca o tulburare obsesiv compulsivă

(my floor is lava) pământul meu este lavǎ devorând cele mai sublime trupuri ca-ntr-un bazin Yellowstone în care nimic nu poate îndrăzni sǎ supraviețuiască. 

***

Ofelia doarme într-o cǎmǎruțǎ fantastică croșetând stele şi învelișuri.

Poezia îşi deschide ochișorii umezi din labirint.

Photo source: Pinterest. 

Cǎmǎruța antidot

ce frumos ar fi să te întorci pe urmele pașilor tăi

doar noaptea

decupând oameni din 

ferestrele calde

ori 

sǎ lipsești din visul cuiva drag 

desculț și viu cu toate durerile tale prelungite-n luminǎ crudă 

ca o fațǎ cunoscută 

ce îți zâmbește de la distanță

inima să-ți invadeze întreg trupul ca o specie invazivă 

sǎ crești fericit în fiecare zi cǎ această viață  

lipită de frumusețe și resturi de ploaie 

îți va ajunge perfect

aş vrea să am un organ unic 

sǎ dau drumul tuturor animalelor din spatele gratiilor şi alte abatoare

apoi să devin 

îngrășământ nou pentru dragoste.

Photo source: Pinterest. 

cum nu pot să mă prefac şi curg din tine

chiar în acest moment ce tulbură frumusețe până la adânci bătrâneți

aș vrea să te cunosc 

să fiu mâna ta dreaptă ce ocrotește toți copiii orfani ai acestei lumi

departe în lumina soarelui

să nu ocolesc nimic 

nicio inimǎ căreia i s-au dat lacrimile fiecărui om 

ce iubește 

nimic frânt din noi, ca o melancolie fără dureri

ca un înger fără de oameni 

cum își face cărare pe fața pământului iar apoi pleacă neștiut de nimeni

cum nu pot să mă prefac și curg din tine 

ca o apă ce însetează același buze 

la nesfârșit 

iubirea celor flămânzi este erotism plus moarte 

cadavre vii fotogenice

sorbind zi de zi paharul singurătății 

și dragoste mea ca o umbrelă din care plouă de-a pururi.

Photo source: Pinterest

Felitsa/Φελίτσα

într-o zi vei ajunge să te obișnuiești să fii un simplu privitor croșetând ferestre imaginare 

plămâni îmbolnăviți de prea multă viață 

au devenit martirii nevăzuți ai acestei lumi. 

Primim mai multă durere decât carne, mai mult aer ce scade și se rarefiază departe de noi

văd dragostea ca pe o stâncă în care aș vrea să intru pentru totdeauna, să pun mâna pe singurătate ori să citesc din gândurile ce picură în mintea fiecărui poet

fericirea ca un preludiu ce ne intră în răni și ne face vii 

***

acest mecanism desăvârșit cu lacrimi 

pulverizând frumusețe 

și miezuri adânci.

Photo source: polnalyubvi, Pinterest

Zorile

prima dată când nu am murit a fost acea zi îngăduitoare

Dumnezeu

umbla din cameră în cameră, Îl vedeam cum oprește din întuneric și totul i se supunea Lui

mirosea a viață udă, splendidă 

a flori cenușii 

iradiate de inimi transpirând în jurul celor dragi 

ce liniște frumoasă când ochii tăi cresc afară din orbite și cuprind mai sus de această lume 

mai sus decât toate celelalte lumi în care te-ai fi îndoit să exiști

câteodată sufletul ne ocolește și începe să facă minuni 

ochii mei izbindu-se 

de imaginea clară a 

unei păsări ce abia învață să citească în aer.

Photo source: Pinterest. 

Despre capătul nesfârșit al singurătății

sunt un om ce a învățat să vorbească cu suferința altor oameni

ei niciodată nu spun nimic doar atârnă de nori

cu haine grele ce acoperă tot ceea ce poate însemna ploaie și suflet. 

Croiesc un oraș nelocuit cu semafoare albe de care să nu-mi mai fie teamă 

și munți fluizi 

ce curg printre dărâmăturile acestor vieți 

o mână de femeie frumoasă pe măsură ce se apropie de moarte încearcă să-și astâmpăre liniștea 

capilare nemărginite cu destinații interstelare, corpuri luminoase pământești

în jurul cărora ai putea să plutești deopotrivă

viu și tulburător 

Cel mai mult m-au impresionat acei oameni care au pășit țintă spre moarte și-n ochii lor a licărit Dumnezeu atotputernic și toată dragostea Lui. 

Dacă ești purtător de cuvânt cu certitudine vei fi și purtător de oameni.

Photo source: Pinterest.  

if there was a poem written for my own heart

când îți visezi dragostea

mâinile tale coboară din tine ca o ancoră 

ce rănește aproape toate adâncurile

nu mai știi dacă între tine și celălalt este întuneric 

sau dacă toate luminile au săpat un zid să picuri încet 

în sângele lui când adormi

pământul tău rodește frumos o grădină cu oameni

îți faci o cărare necuprinsă în toate limbile pământului 

dincolo de carnea ce transpiră  

un râu alb într-un vis cu miei.

Photo source: Pinterest. 

Acestei dureri ce străpunge în noi

ca un munte 

ce moare pe dinăuntru

ce seamănă cu un fel de somn adânc ce înflorește provocator în orice substanță vie 

acelor păsări iubitoare de singurătate ce nu am avut vreodată șansa să le privesc când își iau zborul departe de lume 

singurătatea oamenilor este ca o poezie fără corp

pe care oricât ai încerca s-o iubești 

mai întâi te învinge abia apoi te învață cǎ înainte să iubești este nevoie să crezi fără sfârșit

fiecare treaptă pe care urci este un lung calvar către luciditate

dacă aduni toate ploile ce s-au născut în această viață 

abia atunci va mirosi pământul a primăvară.

Photo source: Pinterest. 

(Tu) să nu mă iubești

la urma urmei nimic nu se mai poate vindeca de nimic 

cuvintele se învelesc în carne, trec prin toate mișcările acestui acvariu în care plutim cu 

păcatele noastre 

să ne imaginăm doar 

cum ar trebui să arate o lume perfectă

o lume imposibilă din care ai șters ușor orice durere

căluții din lemn învață primii pași apoi se topesc în flăcări

nu poți iubi decât iluzia a ceea ce crezi 

că ai ajuns sǎ cunoști deja, 

iluzia unei femei ce se află în ea însăși 

ce mușcă din fiecare fruct vinovat iar apoi se transformă într-o altă femeie 

astăzi strălucesc în jurul tău,  

când închid ochii, ochii tăi luminează păcătos 

foarte aproape de mine 

mi-e atât de teamă să nu te ating. Ar fi teribil de frumos ca o rană în care poezia a ales să nu se mai sfârșească. 

Sângele meu rupe din tine ca un animal imposibil ce flămânzește vieți la rând 

frumusețea mea 

este o carte în care s-au scris deja toate poveștile cu oameni.

Photo source: Pinterest. 

(tuturor acelor) stele care cad din cer

credeam că moartea este o împăcare

că vine întotdeauna ultima ca o infirmieră să schimbe viața cu ceva mai puțin dureros

că o doză de dragoste este o speranță crudă 

cusută în adâncurile mâinilor noastre bandajând 

tocmai acele dimineți ce nu se mai pot vindeca 

moartea nu poate avea putere în locuri de joacă

fiecărui trup îi corespunde un suflet ce se topește

moartea pe care eu o cunosc nu este decât un înger deghizat ce umblă prin lume cu buzunarele pline de ciocolată și jucării.

Photo source: Suspilne Dnipro.

Sighetul meu de atunci, de departe…

și vine o zi când îți întrebi cinstit sufletul, 

când toate gândurile lovesc același răspuns necruțător

ca plecarea neașteptată a cuiva drag pentru care nu te poate pregăti nimeni. 

Când dorul devine un pod hibrid ce se întinde ca o coardă de la marginea inimii tale la marginea altor inimi ce se strâng să doară puțin și în jurul tău 

cu miros de ploi peste străzi prăfuite la sfârșit de zi 

cum mâna ta se prăbușește în secret într-o altă mână 

și este cald și plăcut 

aproape că ai senzația că așa va fi până la sfârșitul timpurilor 

că ai putea pune nume nou unei ape, apoi să plângi după fiecare suflet ce se naște undeva pe pământ 

părul ți se umple de stele

și lacrimi vii 

crești timid ca o magnolie ce erupe din ghiocul ei fără teamă

în cea mai tulburătoare dimineață de duminică

la un capăt de drum

un cimitir cu eroi necunoscuți, 

la celălat un izvor rece de munte  

crestând fiori în Solovan.

Sursa foto: Turism de altădată- Sighetul antebelic- panoramă.

În singurătatea aceasta aproape cǎ ai putea sǎ muşti din oameni

să scapi din cele mai adânci locuri distruse

ale vieții. 

Și știi cǎ respiri din tot ce existǎ cu adevărat

cǎ îți pătezi mâinile în zăpadă fierbinte, 

mâinile tale albe

plutind peste infinituri

căci și dragostea poate să treacă dincolo 

ca un scris de mână frumos

ca o umbră lăsată să sângereze 

în spatele acelor oameni speciali de care nu ai avut nicio șansă decât sǎ te îndrăgostești până la capăt

 

cǎ moartea fluturilor începe aproape întotdeauna 
fără durere.

Photo source: Pinterest (“The Leopard” 2025). 

Pentru că sunt femeie

și astăzi am voie să plâng, 
să intru în fiecare casă ce miroase a dragoste 
mâzgălită-n carnețele vechi, 
pătate de mâini trecute prin viață, 
cândva netede sfărmând frumos cojile de lună
și urme din flori. 

Ochii aceștia negri ce încă visează 
cum ar trebui să arate un poem 
din care s-au șters pentru totdeauna
toți oamenii.

Photo source: Pinterest. 

Ferestre către Dumnezeu

Sufletul meu 

și-a crescut mâini de zăpadǎ

pipăind oasele din lumină. 

Ochii mei au văzut cum într-un singur om au început să sângereze toți oamenii acestei lumi și omul acela avea ferestre ce ieșeau din tot trupul și toate acelea sângerau. 

Ce dragoste bună poate fi aceasta, în care să crești odată cu moartea din tine, până când vei fi copt pe dinăuntru îndeajuns ca inima ta sǎ lunece într-un corp nou și firav

cineva îți va săruta mâinile nenăscute 

ca un abur ce intră într-o cireașă și o va face să fie dulce, cea mai dulce de pe pământ.

Photo source: Pinterest.