Când închid ochii și aștept să se facă liniște

abia atunci înțeleg viața ca pe o metaforă care începe să lunece înlăuntrul oamenilor

inimi vii, obișnuite cu suferința fiecărei zile 

ce se sfârșește până la urmă

când ajungi la sfârșit nu mai există nicio durere

și florile supraviețuiesc în ochii privitorului, 

în plămânii ce respiră încă din dulceața lor vie

aș dori doar atât de la Dumnezeu o singură dimineață nesfârșită pe care s-o trăiesc cu nicio teamă că aș putea să pierd ceva din mine, din sufletul meu

să pun cărțile într-o ascunzătoare perfectă, unde nimeni să nu le mai găsească niciodată și

inimile noastre de zăpadă ce se topesc atât de frumos.

Așa cum nimeni nu a mai coborât atât de adânc într-un om

ca o apă ce transformă în sete 

buzele celui mort 

sau un sărut în care ai uitat să mai respiri și totul ar avea gustul sărutului inundând toate încăperile 

în care locuiesc oameni. 

Tu mă iei ca pe un capăt dintr-un mohair de înger 

să mă desfaci din cerul ruginit în palmele tale 

cu rouă și liniște

ca o piatră neobișnuit de comună în care s-au ascuns cumva toate pietrele semiprețioase ale pământului 

bucăți luminoase care cresc în ceva și mai viu 

și părul nostru transpirând 

sub razele celui mai frumos soare de octombrie.

Photo source: Pinterest. 

Aș vrea să nu te mai

visez că respiri lângă mine, când mintea mea te trezește apoi te reinventează 

ca tămăduitor pentru sufletul meu bolnav, pentru că

eu am doar acest corp ce nu știe cum să mă potolească

să-mi strivească setea

să uite de toate aceste adâncimi neverosimile 

săpături acvatice în care vreau să îmi spăl miezul ochilor și să uit

cum arată irișii tăi înmuiați adânc în cerneală neagră 

și toate hainele perforate 

și toți oamenii 

care plutesc acum

undeva în univers

aș vrea să văd Beetlejuice 

dar mi-e teamă că Lydia a devenit deja femeie 

în toată firea și tristețea ei 

a murit 

în urmă cu mai bine de treizeci de ani, semn că și tristețea face riduri iar abia apoi devine netedă și nemuritoare.

Aici totul este frumos, 

scriu cu ochii semi-închiși, 

afară plouă infernal.

Photo source: Winona Ryder as Lydia Deetz -1988, Pinterest. 

Perseidele se văd cel mai bine la capătul întunecat al marilor orașe

iar eu mǎ sfărâm în tăcere, cu dragoste infinită pe umărul tău mirosind a noapte umedă de septembrie 

și bucăți fierbinți din lumânări descompuse în suflete sublime ale zeilor 

am citit din cuvintele tale 

de ajuns cât să nu mai vreau să mai adorm vreodată 

de ajuns până ce întunericul se va stinge frumos și toate aceste lucruri nepământești vor începe să părăsească tot ceea ce a rămas pământesc

alte mâini se nasc 

alte degete se topesc în locuri interzise căci timpul nostru de viață este însăși angoasa îngerilor

fotografii cosmice și atât. 

Cămașa ta mi-a rămas veșnic mare 

ca o mare iubire ce crește în jurul unui corp

și-l face să fie vulnerabil de viu.

Photo source: Pinterest. 

Pentru că nu iubești doar un corp

apăsat de soarele dimineții. Un zid cu omoplați ce cresc în jurului aerului pe care ai vrea să-l respiri adânc, din ce în ce mai adânc, savurând suprafața netedă sau fără de sfârșit a singurătății.   

Căci noi nu suntem pământeni și spun asta cu ochii vii și deschiși în obscuritate cu sufletul înălțat ca un prapur în prelungirea unor inimi ce au cunoscut toate prăpastiile acestei lumi 

iubind cum se simte fiecare picătură de ploaie ce se topește printre firimituri de piele veșnică.

Photo credits: Pinterest. 

Sunt o femeie ce locuiește într-un clopot de sticlă

cu unghii frumoase și tinere, descosând carne ovală când afară plouă și sufletul cade liber ca într-un vis cu păsări

și totul pare sublim 

ca un sărut ce sângerează-n fiecare noapte până la capătul nevăzut al singurătății 

ochii mei mă privesc ca o mamă cumplită ce își iubește fără discriminare toți copiii nenăscuți, îmbrățișați în stele

ca o durere cusută cu lacrimi 

unde fiecare cuvânt este o liniște ce îngenunchează cel mai frumos poem îngăduit vreodată să fie scris.

Photo source: Pinterest. 

Astăzi am încetat să mai îmbătrânesc (35)

visez ziua în care am primit trup în pântecul mamei 

la buclele-i aurii scăldate în ploi de vară și artificii

ce este al meu nu și-a inventat încă un nume

lustruind sufletul femeii 

a cărei frumusețe nu are nicio asemănare.

Photo source: Pinterest. 

Sǎ te iubesc nu mai înseamnă nimic

astăzi mi-am pus o dorință, 

florile au crescut în vază 

au împins cerul într-o folie cu oglinzi

la capătul străzii erai tu privind către toate clădirile ce se curbau în mâinile mele de lavandă

câmpuri întregi și frumusețea neprihănită a singurătății 

oamenilor ce știu cum să iubească în liniște alți oameni 

construind inimi în toate căsuțele din plastelină 

cu degete calde, de miere 

ca fiecare dragoste să aibă o inimă cu fereastră la cer.

Photo credits: Pinterest. 

Far side of the moon

Plouă la tine, 

un vis cu corăbii ce trec prin oameni 

iar eu încă am rămas aici să le vorbesc 

despre cum arată tinerețea într-o linie moale din palmă

cum mă supun temerilor 

și-n fiecare zi și noapte ce le trăiesc 

în numele tău se mai naște încă un poem devorat 

de păsările adâncurilor. 

Cum anii trec și vocea ta s-a făcut 

ca un val cald ce aduce moartea mai aproape de viață 

și pe Dumnezeu mai aproape de mine. 

Dacă iubești crezi cu desăvârșire că poți să vezi totul 

și dacă nu ai mai avea ochi, ar crește alții și mai frumoși să vadă nevăzutul ce nu poate fi cuprins 

în cărți ori în colțurile abrupte ale universului. 

Să te gândesc nu mai înseamnă nimic

ca și cum aș iubi cel mai lucid în mijlocul nopții 

și toți pereții ar fi miez de cuvânt înmuiat în lapte. 

Cum toate diminețile ar mirosi a parfumul tău 

recreat ca pentru ultima oară să amintească numai 

cea mai frumoasă durere de pe pământ.

Photo source: Pinterest.

Ochii mei de lunǎ și de stele

când nu te mai gândești la viațǎ, la zilele ce cresc înlăuntrul tău îndrăgostit veșnic de flăcări 

cum 

în fiecare om strălucește singurătatea

cel puțin o dată pe zi 

și cel puțin o dată pe zi în fiecare om sărbătorești 

o zi de naștere cu mâinile goale şi deschise larg 

ca un soare de vară stropit printre flori presate 

între file de cărți şi biblioteci părăsite

cum toate ajung sǎ miroasă 

a mâinile ce le-au așezat în lumină

nimic nu se va pierde 

timpul este cea mai mare iluzie ce desprinde omul de el însuși ca o spirală făcută să crească în infinit 

doar sufletul nu îmbătrânește ci lăcrimează ca un sărut ce arde cu dragoste printre minuni și lacrimi

pășind magic peste valuri.

Photo credits: Pinterest.

Life should be the most beautiful terminal illness

și fiindcă noi nu murim niciodată cu adevărat 

până la capăt 

ci doar ne desprindem de o viață pe care avem iluzia să o fi cunoscut în cele mai frumoase împrejurări 

cu vene plutitoare ca într-un tablou pictat meticulos în pupila lui Jung

ca o vedere magistrală cu zimbri pe care chiar dacă nu ai putere să-i atingi 

prin toate simțurile ce te definesc dar știi că sunt reali 

iar această realitate zdrobitoare începe să doară și ea într-o inimă ce nu vei putea la un moment dat s-o mai iei cu tine 

tot ce trăiești încape într-o cutie muzicală cu arc mecanic iar taina tainelor este că numai din Dumnezeu Însuși curge acea muzică

să te bucuri până la sfârșit ca la minuni 

cu o tinerețe veșnică, să fii copilul vieții care și-a ales meseria de a nu mai crește vreodată ca-n labirintul lui Pan

ce e frumos trece și nu mai vine înapoi decât dacă trăiești retrograd tot ceea ce a erupt în tine într-o amiază cu nuferi

niciodată nu ne îndrăgostim cu adevărat până la capăt

numărăm stele, 

infinitul 

dragostea și tot ceea ce respiri 

devine o galaxie cu iriși ce strălucesc spectacular atât de departe de această lume.

Photo credits: Xperience Imagination (Pinterest).

această liniște care a învățat să urle

și nu știi dacă mai există o asemănare 

între sufletele oamenilor 

dacă iubirea este ca un tunel cu două capete 

din care ai de ales între a fi singur 

sau o înghițitură de moarte

dar tu îți iubești viața prea mult 

să alegi un sfârșit unic pentru sufletul tău

să dai la o parte întunericul ce respiră invizibil 

printre cei vii 

să lași pisica să toarcă din lumina altor lumi, frumos 

înăuntru 

tot vorbim despre adâncime dar adevărul e că suntem puțin mai adânci decât lama unui cuțit trecut de prima tinerețe

că lacrimile sunt până la urmă sfârșitul durerii fără sfârșit.

Photo source: Pinterest. 

Burn [This is how I (dare to) love you]

La sfârșit toate culorile 

au gustul sângelui

și fiecare om devine singurătatea fabuloasă a altui om. Carne pentru frumusețea zdrobitoare, uneori animalică în care ne înfigem durerea zilelor noastre. 

Cel mai mare spațiu din lume este cel care mi te închipuie cel mai aproape de cea mai frumoasă inimă de femeie 

ce visează numai ziua la dragostea ei, numai ziua când cerul se face o insulă albă 

înghițind stele.

Photo credits: NY (Pinterest). 

I just love you human

dragostea supraviețuiește și după moarte

îți împinge limitele, ferestrele oaselor 

când închizi ochii pentru puțin

când poți să visezi cerul în fotografii albe 

cu păsări imaginare plutind în jurul luminii 

ca un leucoplast universal valabil 

peste toate aceste răni care mai au de trăit 

nu știu dacă în această lume a mai rămas ceva real 

sau dacă suferința este singura realitate capabilă să te poată trezi din amorțeală ca o molie ce ruginește odată cu întunericul

războiul nu se mai termină

morții nu se mai pot număra

încet, încet 

se face liniște. 

Imaginea unui prizonier ucrainean eliberat după doi ani de captivitate.

Photo source: Reddit. 

când Dumnezeu îți șoptește în ureche

nu pot să te deschid

trupul tău s-a făcut un sărut de lumină la capătul coridorului unde niciun om viu nu mai poate ajunge 

ating tristețea din aer, umerii tăi neatinși de nicio femeie căci știu că toate femeile din lume au murit 

la fel și eu

ți-am ținut fruntea în brațe 

am sărutat fiecare stea și apoi ți-am dat drumul în toate picăturile de ploaie

căci iubirea nu este despre zeii nemuritori care iubesc ci despre oameni cu inimi vii în care moartea este singurul înger care te duce dincolo unde luminile nu se mai sting niciodată.

Photo credits: Pinterest. 

Am să-ți sărut sufletul

și apoi 

tot ceea ce ești 

mă va sfârși.

Photo credits: han (Pinterest).

Când buzele crapă

sub carne

și noi căutăm toate iubirile mărunte 

să sature singura bucățică de inimă ce poate fi înțeleasă într-un poem scris în singurătate

iubește-mă 

să pot înveli cerul în mine ca o pătură ce sângerează 

un șir de oameni înlăuntrul oamenilor

ca un sărut nesfârșit

întrupat în sufletul buzelor nesfârșite.

Photo credits: Pinterest. 

Duminica mamelor fără copii

sărutând giulgiul alb 

ca o icoană pictată 

în lacrima unui înger.

………………………………………………………….

Peste 13.800 de copii palestinieni au fost uciși în Gaza, iar 33 de copii israelieni au fost uciși de grupuri armate în atacurile din 7 octombrie. Cel puțin 725 de copii au fost răniți din 7 octombrie în Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est, iar 114 au fost uciși (4 apr 2024, Organizația Salvați Copiii).

De la începutul invaziei pe scară largă de către Rusia în Ucraina, 535 de copii au fost uciși și peste 1.254 au fost răniți. (13 mar 2024, UNICEF). 

Photo credits: A WOMAN CRIES WHILE CARRYING THE BODY OF HER YOUNG SISTER WHO WAS KILLED IN AN ISRAELI AIRSTRIKE. AL-NAJJAR HOSPITAL, RAFAH, GAZA STRIP. (ABED RAHIM KHATIB/DPA VIA ZUMA PRESS APAIMAGES). 

Coroana Împăratului

sângerează toate stelele universului, 

toate cărările neobosite 

născute în cerul de foc.

Painting by Mark Ronse

Viața mea nu se continuă

în locul oricărei vieți 

nu își mai face cicatrici noi 

în acest capăt de liniște

sunt o mireasă cu lacrimi 

ce împodobesc fiecare milimetru din piele 

nevăzută în lumea oamenilor

și totul strălucește aproape de lama adâncurilor.

Photo source: Noon on the moon (Nebula | Pearl Cape, Pinterest). 

Celor ce vor rămâne vii

și după moarte

celor ce beau din paharul întreg al singurătății 

iar setea istovitoare nu-i mai poate ucide

lor le scriu despre viitorul zorilor de zi 

când afară se întunecă toate luminile lovite de tren

și nimeni nu mai seamănă cu sine însuși

nici măcar soarele dimineții abia mușcând 

din fereastră 

când dragostea se sfârșește sub carne

 

visez că suntem îndrăgostiți iar teama 

ne lustruiește din ochi

visez că ai inima mea și o simt cum bate la fel 

de frumos în această lume făcută să sângereze

tot ceea ce este viu a fost înzestrat cu aripi protetice

iubim și doar atât putem să-i cerem lui Dumnezeu.

Photo source: Pinterest. 

Cel mai frumos dintre suflete

Când pariezi pe singurătatea ce respiră cu plămânii celor mai adânci dintre vise iar norii își varsă împărăția peste trupurile celor visați în somnul izvoarelor 

crești în Dumnezeul pe care nu l-ai văzut niciodată dar undeva înlăuntrul tău știi că trebuie să există o frumusețe mult mai mare decât spuma zilelor 

că toate mamele din lume au fost inventate înaintea vieții 

sânii lor curg cea mai vulnerabilă dragoste

de pe pământ și din stele

cum ar fi singura iubire căreia i s-au anulat granițele din jurul tuturor granițelor 

dacă ar fi să rămân doar o fotografie în memoria unei fotografii cerul ar șchiopăta precum un câine bătrân când se duce departe în întunericul copleșitor

totul este despre minunea ce nu poate fi văzută cu ochii deschiși atunci când îți ciugulește din palmă

cât afară e încă noapte iar buzele tale mai pot fi îmblânzite.

Image credits: Annina (Pinterest). 

Un paradis scânteietor lumilor mele

un clickbait seamănă cu 

fotografia unui poet nemuritor la marginea ferestrei

perforând inimile celor mai frumoși dintre fluturi deghizați în lacrimi

după o iarnă grea 

abia dacă ți-ai liniștit bocancii în zăpadă 

zărind îngeri cum încă mai scormonesc după urmele celor vii

începi să vezi că luna are cea mai frumoasă culoare 

pe timpul zilei

poezia o citești din necesitate

ea este aerul ce lucrează neîntrerupt 

în plămânii tăi nelumești 

atunci când viața se îndepărtează cu sete

dragostea nu este decât o săgeată ce deschide 

pofta alcoolului pentru suflet. 

Photo credits: Salma༊ ~ Lets fall 'n ART ! (Pinterest)

Când ți se vede sufletul prin jumătatea opacă a draperiei

și crezi că scrii poezia ta preferată în cuvinte simple 

dar tu nu ești decât o mamă grijulie ce s-a obișnuit 

să călătorească doar noaptea spre castelele 

îndepărtate ale zmeilor

războiul îți lasă cicatrici uriașe 

pe toată clavicula mișcătoare a pământului

gândul că moartea are uneori mai multă milă 

decât pot să aibă unii oameni 

un înger bate toaca la 10:23 a.m. 

cutremur de 4,8 chiar în locul unde luni 

se va ivi un inel înfricoșător de lumină 

dacă îmbătrânesc 

oare ce va spune sufletul meu despre dispariția 

atât de necesară a celor mai mari iubiri ce s-au născut 

în cele mai adânci fântâni ale soarelui?

Photo source: Pinterest. 

(Acestor) mâini carnivore

când eram tânără străluceam pe străzile cu oameni 

îmi lipeam fruntea de ziduri 

și tot ceea ce iubeam la granița dimineții 

nu mai avea sfârșit 

sufletul nostru abrupt ca o primăvară 

în care totul vrea să înflorească într-o singură zi

Dumnezeu ne creează fără margini

gândurile noastre pândesc pântece 

din interiorul altor gânduri 

rămânem vii în liniștea pleoapei 

călcând pe întuneric

nu mai avem oase care să mai fie zdrobite 

însuși zâmbetul nostru a învățat cum să șteargă 

puțin câte puțin din durerea zilelor

sărut cu lacrimi 

umbra clopotului prăbușit  

într-o fotografie de război şi 

memoria noastră de zăpadă 

bandajând atât de frumos toate rănile.

Photo source: Pinterest.

Păsările abator

(cineva abia așteaptă să crești 

să te ia de mână 

și apoi să-ți facă transfuzie cu stele)

mă rog ca 

următoarea viață să mă aștepte ceva mai mult

să fiu pregătită pentru toate ascunzătorile lumii iar apoi o ceață de opal să îmi nască alte oase în jurul verighetei ce nu a putut să mă strângă într-o hartă descompusă a unui pian nesfârșit.

Umbra nelocuită a degetelor mele 

de pasăre.

Photo source: Alexis Loves.......Tumblr Blog (Pinterest)

Când nopțile sunt prea lungi să mai fie scrise

știm că aparținem ierbii când 

tristețea este un substitut propriului labirint. 

Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singurătății, arunci zaruri și aștepți cerul să își risipească locul din inima ta, cât mai departe în lume

dincolo de luna ce își plimbă nevăzutele degete carusel printre oamenii făcuți din zăpadă

sărbătorim viața doar pentru că are nevoie de un sfârșit 

pentru că iubim intens mrejele infailibile ale frumuseții și totul pare să aibă un gust îmbietor 

nopțile trec ca o trăsură prin aer

curând trupurile învață să mediteze lumina cărăbușului

dragostea mea este o pasăre ce se închină unui copac smuls din toate cărțile ce au născut rădăcini

sufletul meu este o rădăcină ce s-a întâmplat să se înfigă într-o pasăre frumoasă

căreia nu i-am dat încă niciun nume

infinitul seamănă cu o sinceritate imprevizibilă cu 

toate poveștile despre iubire ce se întorc înapoi pe tărâmul celor dragi 

 

ce ușor îmi este să adorm 

și să îmi visez ochii împodobiți cu pene de fluturi.

The days of my humble human heart

dacă te-aș putea iubi până la capăt și 

toate gândurile acestea topind mâinile tristeții 

în timp ce ultima zăpadă de primăvară 

începe să crească

iar eu

să te privesc imaginându-mi hărțile fluviilor

nemaivăzute desenând cărarea unui sărut

în cea mai frumoasă zi de odihnă dintre toate

duminicile.

Photo credits: Pinterest. 

Inima altor păcate

nu mai pot să scriu

cuvintele au dezertat 

cea mai ascunsă lumină.

Photo credits: “GREAT ACTOR RETRO: Anna Karina. Godard's Alphaville.”

Soledar

s-a întâmplat să plouă o viață întreagă 

când Dumnezeu și-a dezlegat mâinile și pe pământ oamenii mergeau să moară iar moartea era blândă și bună căci ștergea din durere ca un sărut fierbinte, de mamă  

atunci toate clopotele lumii au tăcut o mie de ani

dragostea curgea vie din 

pleoapele îngerilor

fluidă ca o piatră ce tocmai a învățat să plângă.

Photo credits: GETTY IMAGES 

Așa arată o carte

scrisă ca un cufăr în care intră oameni 

să își măsoare pulsul ce se simte sub piele 

cel mai adânc

te citesc

cuvintele tale sunt împărații cu ferestre mute 

deschise către toate lumile

îmi visez umbra că se depărtează încet 

de trupul meu

te șterg când transpiri în întuneric 

sângele altor oameni

atingerea este doar iluzie ce nu durează 

niciodată mai mult decât ne putem imagina

uneori obosim și cuvintele tac cel mai frumos

aseară am cusut un copac de apă lângă degetul tău 

și toate florile de la tine au început să sângereze.

Photo credits: moroha (Pinterest). 

Doi ani, trei săptămâni și patru zile (lui Andrei)

în care încă dormi în tranșee deasupra cadavrelor 

iar acest lucru a ajuns să fie doar chipul obișnuit al unei zile obișnuite și ea

te întrebi cât poate duce inima unui om

dacă sufletul este un elastic din care rupi și nu poate să mai sângereze nimic niciodată

dacă orice pâine are un gust bun și orice încălțăminte te ajută să umbli 

când ești departe de casă

dacă fiecare secundă este o mamă 

pe care o îmbrățișezi 

înainte să adormi

Dumnezeul pe care îl cunosc eu este Acela care unge rănile ce se nasc în fiecare milimetru de piele

(Cel ce umblă încă ascuns între oameni 

scuipat, înjurat și călcat în picioare)

camuflat desăvârșit de toți ochii celor ce nu știu că văd 

blândețea minunată a soarelui.

P.S. Andrei este verișorul meu, are doar optsprezece și astăzi a început pregătirea militară pentru a putea merge pe front să-și apere țara.

Photo credits: GLOBAL IMAGES UKRAINE/GETTY (An arm badge of Ukraine's national flag is shown on a Ukrainian fighter on September 24, 2022, in Mykolaiv Oblast, Ukraine)

something to indulge your heart

cineva mă scrie înfiorător până la capăt

când blocurile de cristal devin aceste orașe închise din pieptul oamenilor

și începi să iubești etajul în care ți-ai părăsit cărțile una câte una

uneori te gândești că sufletul lor este un portal de viață nemuritoare 

că fiecare strat este o primăvară cu un final fericit 

în care poți să îți abandonezi întreaga liniște

simt că am crescut nu din cauză că ceva obosește înăuntrul oaselor ci mai ales când respir iar marginile mele se cos de ceva nemărginit de frumos

dacă ai dragoste răsar mai multe feluri de frumusețe 

toate vor rămâne portrete lipite-n aer cu păsările ce le-ai scăpat de la moarte 

până la urmă 

tot ce atingi ajunge să viseze conturul mâinilor tale.

Photo credits: Pinterest. 

Într-o zi voi ieși din mine

și rochia de pe trupul 

femeii va sângera 

lumină.

Photo credits: LAVANDULA

Lumea aceasta dezvelită de stele

până la os.

Împărțim o masă caldă, cumpărată în avans zilelor noastre cenușii. 

Pentru că unii sunt fericiți având doar o plasă în care locuiesc cuvinte în timp ce plouă sau dacă se întâmplă ca soarele să se spargă în miliarde de cioburi 

dacă primești un bănuț parcă Dumnezeu Însuși s-a refugiat în sufletul tău și lumina s-a împlinit.

Poți întâlni un om să-ți spună tot, 

că viața veșnică este lucrată de mâini cu adevărat invizibile

că îngerii se deghizează în oameni și trec și prin foc fiindcă dragostea înseamnă să fii mai puternic decât orice durere ce poate să aprindă trupul 

uneori 

câteva secunde sunt de ajuns să oprești moartea 

cuiva

(dacă știi să recunoști timpul ei).

Photo credits: Pixabay

Colțul meu de lumină

nu mai este acasă

pământul a fugit de sub picioare

picioarele au căzut 

desfac plasele prinse în aripile ce ocolesc 

trupul păsărilor

o migrenă uriașă a atins toate orașele acestei lumi

oamenii supraviețuiesc mai mult în singurătate

boala secolului

dragostea există ca o cămașă fără mâneci, fără de nasturi 

pe o foaie ce se rupe definitiv de toate simțurile ce simbolizează frumusețea neprihănită a unui poet 

doar ochii ce pot iubi pe deplin în întuneric merită să primească vederea celor ascunse 

cum ar fi să îți imaginezi un soare curgător 

din cerul lui Dumnezeu

apoi 

să îți începi rugăciunile cu ochii retezați în lumina girofarurilor albastre.

Fotografie realizată în Lviv, 2015

(în fundal: statuia masivă cu o carte în mână a lui Ivan Fyodorov).

când nu te va gândi nimeni

iar soarele își va scoate ghearele și va mișca din oasele zilei o păpușă nouă 

sculptată într-un pom proaspăt tăiat 

și toate ramurile îți vor adormi toate visele din palme

ca un sărut de foc.

Photo credits: vbezymie | фотограф Калининград (Pinterest) 

Fiord

Fiecare inimă 
are o femeie 
în care sunt ascunse 
toate secretele. 

Gif credits: The Queen’s Gambit, Pinterest 

Momentul exact când creierul tău creează memorie

e atunci când trece prin ultima picătură de ploaie și sub unghiile abia muşcate începe să lumineze o nouă zi. Nu mai țin minte lucruri dar dacă închid ochii, o singură față se limpezește de restul oamenilor și doar atunci

știu cum este să aștepți un tren infinit din care cel mai mult îți dorești să coboare dragostea

să ai un suflet geamăn cu al Annei Karenina

și fiecare dimineață să treacă prin tine cu toate durerile ei

iar când vine noaptea să adormi aproape de 

singura blândețe din această lume capabilă să îți îndulcească sângele 

poate că nici eu nu mai sunt suficient de tânără

să pariez că singurătatea este un viciu ca oricare altul 

când rujul meu se preface că poate să îți atingă fruntea și apoi cerul ce nu va muri niciodată.

Gif credits: Pinterest 

Cuvinte scrise de mână

devin tot mai rare
într-o zi vor dispărea 
întru totul 
iar mâinile noastre se vor 

întrupa în visul altor cuvinte.

Odesa

sunt flori care pot înflori și în întuneric

chiar ieri noapte 

inimioara unui copilaș de numai câteva luni 

a spulberat un obuz. 

Moartea însăși a plâns.

Photo credits: Ukrainian Pinup Artist 

when all the dresses will finally look good on me

să îți lași un nasture să deschidă lumea cerului 

pe timp de noapte 

când ochii mei se întunecă dar nu pot să adorm

 

îmi închipui cum sărutul tău își închipuie că topește până și cele mai cumplite zăpezi 

îți verși mâinile în apă și toate păsările se refugiază către cel mai frumos soare ce poate să existe undeva departe în cosmos

nu mai am voie să ating străzile pe care pășești 

să respir aerul înecat cu ploaie

poezia nu vindecă nimic așa cum alcoolul n-a vindecat niciodată pe nimeni doar rămâi să crezi că fiecare înghițitură amară te liniștește

dar pot să te scriu și apoi să ard tot ceea ce doare 

atât de mult.

Photo source: Pinterest 

mă iubește, nu mă iubește

dacă aș frumoasă cu adevărat aș otrăvi fiecare mugure ce poate să crească în fiecare corp ca o boală autoimună în care să îți arzi toate cărțile și apoi să-ți fie milă că nu o să le mai citești vreodată

când iubești 

iarba îți mângâie cerul ce cade sub acoperiș

toate florile torc și aproape că s-ar bucura să te aibă pe tine în locul soarelui

pielea mea nu mai are dinți

nu mai mușcă din niciun bărbat 

lumina se apropie ca o pisică de moartea ce i s-a întâmplat fulgerător. 

Photo source: Pinterest. 

Avdiivka

Am văzut cum arată o primăvară care nu va mai veni niciodată peste orașul căruia i s-a scos inima și am plâns. Pentru neputința noastră, pentru toate trupurile care luminează în loc de stele. 

Hărți din care tăiem iarbă și o lipim peste toate mormintele  noi. 

Poate într-o zi vor crește flori în locul degetelor ce au tăiat viață.

Photo source: MYKOLAIV, UKRAINE - MARCH 21: A cloud of smoke is rising at cemetery due to the Russian shelling in Mykolaiv, Ukraine, Monday, March 21, 2022. (Photo by Salwan Georges/The Washington Post)

Noceur

Adevărul despre mine e ca un fel de moarte îndrăgostită de cei ce își doresc sfârșitul mult prea devreme și mai presus de toate să vadă dacă dincolo a mai rămas ceva demn de iubit.

Dacă pui degetul în întuneric înseamnă că ai crescut frumos înăuntru

Uneori singurătatea ți se potrivește ca o mănușă de lapte și restul continentelor ce nu știu că încă mai exiști se dizolvă în gol

sărutând un corp întreg fără să obosești măcar

căci nervii îți sunt prelungirea prelungirii dorinței de a-ți coase infinitul pe trupul lui fără ca el să-ți aprindă lumină

iar tu umbli cu ochii închiși 

să vezi cum se întâmplă să se stingă stelele în cer dar toate să ți se pară tulburător de frumoase și vii

mâna ta nu poate să ocolească nimic din ceea ce-i este scris

prima noapte când îți imaginezi că respiri lângă dragostea ta este însuși cuțitul lângă care vei adormi pentru tot restul nopților fără teamă că va veni și timpul pentru durere.

Photo gif source: Hiroshima mon amour, 1959. 

Fire de zăpadă se topesc toate-n părul tău (mamei mele, Maria)

cu frumusețe dumnezeiască

unde se nasc rănile 

și pielea se prăfuiește în lumina fiecărui rid

m-ai întrebat cum arată o femeie frumoasă 

iar eu ți-am pictat o oglindă în care iubirea își deschidea câte o ușă secretă către toate lumile secrete

o femeie este un drum pe care mergi până la capăt să îți găsești odihnă 

mă recunosc în mângâierea ta ca o brândușă cu o mie de mâini îmbibate-n sânge

cerul îți poartă umerii neînțeleși 

să-și verse iertare precum pământul își mușcă din moarte iar apoi plânge 

cumva totul îndrăznește

să strălucească când ochii tăi dorm

am visat o primăvară ce avea numele tău

și toate miresele aveau trup invizibil.

Photo source: Pinterest 

Sufletul meu nu mai încape în mine

demult a fost o împărăție a iubirii

trupurile se zideau 

înlăuntrul trupurilor

și-n fiecare dintre noi strălucea un miez de pasăre

oamenii se iubeau până la sfârșit

un lucru știu sigur 

că întotdeauna inimile desăvârșesc dragostea

tu încă nu mă atingi

și sângele meu transpiră în cerul gurii

devine alb-cenușiu ca o zăpadă ce topește 

urmele lăsate înainte să se întunece 

pruncul ce crește în femeie 

din oasele ei 

îi citește în taină fiecare psalm rămas veșnic nescris 

pe masa de lucru

lacrimile mamei seamănă cu ceva dulce

dacă cumva adormi să poți visa îngeri 

căci ei trăiesc așa de aproape de singurătatea noastră 

o sărută când nu-i vedem 

și durerea se desface de pulpa întunericului 

of, eu nu știu să scriu 

cuvintele mele îmi mor înainte să le pot rosti

ascunse într-un colț prăfuit de carte 

ca în cel mai bun rai inventat vreodată 

de ochiul unui poet.

Photo source: Pinterest

Am desenat o inimioară în calendarul Sfântului Iuda

Vine într-o zi copilul la mine și îmi spune că Dumnezeu nu locuiește departe iar dacă ar avea o casă ar fi dincolo de pădure, unde cineva mereu lasă lumina să ardă ca într-un vis iar păsările nu dorm niciodată. 

(noaptea aceasta este doar un început de inimă

cǎ peștii desenați știu să înoate dacă-i arunci în râu

mami, nu-i așa cǎ totul este cu putință celor ce cred? 

copacii săvârșesc milioane kilometri până să ajungă în rai 

și ce dacă murim 

oricum nu se întâmplă nimic

căci sufletul nostru e ca un soare ce perforează 

restul stelelor 

trăiești mai departe căci așa cum ne atingem tâmplele atunci când visăm 

dragostea din trupurile noastre se face caldă și apoi se aprinde inevitabil) 

De câte ori privesc în ochii Ofeliei mâinile mele refuză să mai îmbătrânească.

Painting “Sans titre” by Christos Bokoros

Între tâmplele mele a luat ființă ceva viu

și o pot numi frumusețea din care s-au topit toate marginile. Cineva îți lovește inima și îngenunchează. 

Unii spun că dragostea ne crește întâi și mai întâi pe sub degete apoi se luminează ca un soare organic lipindu-se încet și fierbinte de coapsa fiecărei zile.

Îți verși toate florile din ochi și viața se termină pe această lume mai frumos decât este scris în cărți. 

Ochii mei şi-au mărturisit deja toate păcatele.

Photo source: “Flowerhead” (Pinterest)

Chiar dacă Cristi nu e aici l-am visat în cea mai bună lume care ar trebui să existe

În ‘96 Cristi (fratele mai mic al tatei) a murit după ce s-a aruncat de la etajul patru, sărind prin fereastră. De aproape treizeci de ani mi-e frică să mă privesc în cioburi.

Curând camera lui s-a făcut o pasăre ce visa sǎ-și taie din aripi.

Nu împlinisem nici șapte ani, când am ascultat pentru prima dată cuiele înflorind în lemnul singurătății. 

Era prea multă lume doar eu culegeam flori

ele intrau înapoi în pământ și nu mai aveau să fie văzute vreodată. 

Nu știam că poezia poate fi o promisiune care are puterea să treacă dincolo.

Viața are o groapă comună pentru toți iar sinucigașii sunt lepădați în capătul cimitirului. Dar în lumea asta se judecă dupǎ mintea oamenilor, iar ei nu știu câtă dragoste poate plânge în ochii unui copil. 

Nu puteam să vărs lacrimi, căci moartea era vie și lacrimile ei nu au niciun gust care să poată fi încercat.

Cristi avea douăzeci și unu de ani neîmpliniți și trupul lui frumos primea deja botezul pământului. 

I-am păstrat cărțile preferate uneori făceam avioane din hârtie și coloram cuvinte pentru lumea lui. Am scris cu degetul retezat pe toate ușile de la morgă dar dragostea nu mi-a răspuns. 

Să fii îndrăgostit e ușor, să iubești e atunci când am înțeles cǎ Dumnezeu mi-a dat o foaie albă pe care să pot săruta cel mai frumos rai pentru Cristi.